Sari la conținut

Un medic de la Spitalul Polizu din București a încercat să se sinucidă. S-a împușcat cu o armă deținută ilegal

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un medic de la Spitalul Polizu din București a încercat să se sinucidă folosind o armă airsoft. Se pare că suferă de depresie, potrivit primelor informații.

Fiica sa l-a găsit rănit în locuință după ce a încercat să se împuște în cap cu o armă de airsoft cu bile de cauciuc.

Din primele date obținute de Antena 3, medicul este în viață. Nu se știe deocamdată de ce a recurs la acest gest, dar familia lui a vorbit de multe ori cu colegii despre faptul că acesta era depresiv.

Apelul la 112 a fost dat chiar de familia bărbatului, în vârstă de 59 de ani, care ar fi medic la Spitalul Polizu din Bucureşti.

Aceștia au spus la 112 că bărbatul s-a împușcat cu o armă de tip airsoft cu bile de cauciuc. Incidentul a avut loc chiar în locuinţa acestuia, iar arma era deținută legal.

La faţa locului a ajuns o ambulanță cu medic și un echipaj SMURD care i-au acordat îngrijiri medicale. Ulterior bărbatul a fost transportat de urgență la Spitalul Elias.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut acest incident.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel