Sari la conținut

Un medic german susține că a descoperit un amestec care poate combate cancerul și alte boli grave. Uite cât de ușor se prepară din 3 ingrediente

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Cristalele vindecă

Dr. Johanna Budwig, un biochimist german şi expert în grăsimi şi uleiuri susține că un amestec miraculos poate trata cancerul. Dr. Budwig deţine un doctorat în Ştiinţe ale Naturii, a urmat o școală medicală, și cursuri în domeniile farmaceutic, fizică, botanică și biologie. Ea este cel mai bine cunoscută pentru cercetările ei extinse referitoare la proprietăţile şi beneficiile uleiului de in, combinate cu proteinele sulfurate din alimentaţie, şi de-a lungul anilor a publicat o serie de cărţi pe această temă, inclusiv„Cancerul – o problemă cauzată de grăsime”, „Moartea unei tumori” şi „Adevarata sănătate împotriva arteriosclerozei, Infarctului cardiac și Cancerului”.


Ai nevoie de trei ingrediente să-ți prepari amestecul miraculos.

Dr. Budwig a constatat că sângele pacienţilor grav bolnavi de cancer avea deficit de anumite ingrediente importante esenţiale: substanţe numite fosfatide şi lipoproteine, în timp ce sângele unei persoane sănătoase conţinea întotdeauna cantităţi suficiente din aceste ingrediente esenţiale.

Medicul a constatat că, atunci când se folosesc aceste ingrediente naturale, pe o durată de aproximativ trei luni, tumorile se retrag treptat, slăbiciunea şi anemia dispar şi energia de viaţă revine. Simptomele cancerului, disfuncţiile hepatice şi diabetul se ameliorează.

Apoi Dr. Budwig a descoperit o cale complet naturală pentru ca oamenii să înlocuiască acele ingrediente esenţiale organismelor lor atât de necesare în dieta lor de zi cu zi. Prin simpla consumare a unei combinaţii de doar două alimente naturale şi delicioase nu doar cancerul poate fi prevenit, dar, caz după caz, a fost de fapt, vindecat. (Aceste două alimente naturale și organice, uleiul din seminţe de in şi brânză de casă (cottage) trebuie să fie consumate împreună pentru a fi eficiente, deoarece unul potenţează proprietăţile celuilalt).

Cottage cheese, branzica de casaDupă mai mult de 10 ani de aplicare clinică, formula naturală a Dr. Budwig s-a dovedit a fi de succes în cazul în care cele mai multe remedii tradiţionale au eşuat. Formula Dr. Budwig a fost folosită terapeutic în Europa pentru a preveni: cancerul, arteroscleroza, accidenteler vasculare cerebrale, infarctul cardiac, ulcerul gastric (normalizeaza sucul gastric), problemele de prostată (mărită), artrita (exercită o influenţă favorabilă), eczemele (util pentru vindecarea tuturor bolilor de piele), şi chiar şi deficienţe ale sistemului imunitar.

Mii de persoane au fost ajutate de descoperirea ei. Mărturii poate fi găsite pentru aproape orice tip de cancer şi tumori, chiar şi pentru cele în stadiu avansat şi terminal. Dr. Budwig a sprijinit persoane grav bolnave, chiar şi pe cele la care s-a renunţat ca fiind fără speranţă de către medicii oficiali, să-şi recâştige sănătatea lor printr-un simplu regim nutriţional. Baza programului dr. Budwig constă în utilizarea de ulei de in în amestec cu brânză cu procent scăzut de grăsimi.

Dr. Johanna predică împotriva utilizării de ceea ce ea numeşte „pseudo-” grăsimi, „hidrogenate”, „parţial hidrogenate,” şi chiar „polinesaturate.” Prelucrarea chimică face ca uleiurile să devină o substanţă nocivă ce se depozitează în organism. Inima, de exemplu, respinge aceste grăsimi şi ele sfârşesc ca depozite anorganic de grăsime chiar pe muşchiul cardiac. Ei ajung sa blocheze circulaţia sanguină, să dăuneze acţiunii inimii, să inhibe reînnoirea celulelor şi să împiedice libera circulaţie a sângelui şi a fluidelor limfatice.

Ştiinţa a dovedit că grăsimile joacă un rol important în funcţionarea intregului organism. Grăsimile (lipidele) sunt vitale pentru toate procesele de creştere, de reînnoire a celulelor, de functionare a creierului şi a nervilor. Resursele noastre de energie se bazează pe metabolizarea lipidelor. Pentru a funcţiona eficient, celulele necesită lipide polinesaturate, bogate in electroni, prezente în abundenţă în uleiul nerafinat de in.

Lipidele doar sunt solubile în apă şi curg liber atunci când sunt legat de proteine; de aici importanţa brânzei Cottage, bogate în proteine. Această sursă de energie este apoi pe deplin şi imediat la dispoziţia organismului la cerere, asa cum a intentionat si natura.

Dna Dr. Budwig susţine că dieta are atât rol preventiv cât şi curativ. Ea spune că absenţa de linol-acizi este responsabilă de producerea de oxidază, care este cauza multor afecţiuni cronice.

Teoria este: utilizarea oxigenului în organism poate fi stimulată de compuşi de proteine cu conţinut sulfuric, care fac uleiurile solubile în apă şi care sunt prezente în legume, cum ar fi praz, ceapă, arpagic şi usturoi, dar mai ales în brânza Cottage.

Este esenţial să se utilizeze numai uleiuri presate la rece, nerafinate, cu conţinut ridicat de acid linolic, cum ar fi seminţele de in, de floarea soarelui, soia, mac, nuc, şi uleiuri de in. Astfel de ulei ar trebui să fie consumat împreună cu produsele alimentare care conţin proteine bune. În caz contrar uleiurile vor avea EFECTE CONTRARE, provocând mai mult rău decât bine.

Cea mai bună combinaţie este brânza de vaci şi uleiul de in. Seminţele de in ar trebui să fie proaspăt măcinate. Pot, de asemenea, să fie incluși în dietă carbohidraţi care conţin zahăr natural, cum ar fi curmalele, smochinele, perele, merele şi strugurii. Mierea este, de asemenea, benefică. Ea considera ca cele mai multe din preparatele sintetice de vitamina A sunt rele, pentru că acestea conţin produse de oxidare, dar mult caroten ca pro-vitamina A (din morcovi) este consumat. Este benefică Vitamina B din laptele bătut / zer, iaurt şi drojdie naturală.

O persoană necesită zilnic aproximativ 120 g de brânză Cottage amestecată bine cu 30 ml de ulei din seminţe de in. Un mixer sau un bătător de ouă functionează perfect. Amestecul poate să fie îndulcit cu miere de albine sau cu orice altceva cu aromă naturală. Pot fi adăugate fructe proaspete.

Amestecul doctoriţei Johanna Budwig:

Puneţi în mixerul dvs.:

  • 1 cană de brânză Cottage organică cu conţinut redus de grăsime
  • 2-5 linguri de ulei de in
  • suficientă apă pentru a le înmuia

Opţional:
1-3 linguri de seminţe de in proaspăt măcinate în râşniţa de cafea
piper Cayenne
usturoi
piper roşu

Făceţi amestecul foarte moale. Mâncaţi o parte din el în fiecare zi.

 

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel