Sari la conținut

Un medic român a suferit un infarct în timp ce făcea o operație

sala de operatie
Sursa foto: doctorulzilei.ro
Un medic a uitat de etica profesiei sale și a tratat pacienții cu nepăsare

Medicul ginecolog Mircea Șuteu, angajat în cadrul sectiei OG 1 din Maternitatea Buzău, a suferit un infarct, duminică seara, în timp ce se afla în sala de operație, potrivit sansanews.ro.  Evenimentul a debutat în jurul orei 20,00 în timp ce cunoscutul ginecolog se afla în sala de operații, avînd-o alături pe colega sa Grațiela Stoica, cu care efectua serviciul de gardă. Membrii echipei medicale care îl asista au observat, la un moment dat, un comportament al medicului care trăda o problemă și au intervenit.

Operația a fost continuată de medicul Grațiela Stoica, în timp ce medicul Mircea Suteu s-a retras intr-unul dintre cabinete. Succesiunea faptelor arată că, într-o primă fază, colegii nu și-au dat seama că medicul suferise un infract. Asta și pentru că unul dintre principalele simptome, durerea în capul pieptului, nu se manifesta. În schimb, potrivit unor surse medicale, doctorul Suteu avusese vertij și astenie, pe parcursul după-amiezii, perioadă în care s-a aflat în gardă. După episodul din sala de operații, doctorul Șuteu a fost supus unor investigații, efectuate în maternitate, inclusiv EKG, iar un medic cardiolog din afara unității a văzut rezultatele și a confirmat că poate fi vorba despre un infract.  Citiți continuarea pe sansanews.ro. 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel