luni, februarie 23, 2026
2.8 C
București

Un medicament antiparazitar elimină SARS-CoV-2 în 48 de ore. Medic australian: ”O singură doză a eliminat ARN-ul viral”

Un nou studiu realizat pe culturi celulare a scos la iveală că ivermectina, un medicament antiparazitar elimină SARS-CoV-2  în 48 de ore.

Studiul este unul colaborativ, implicând cercetători de la mai multe instituții din Australia – Monash Biomedicine Discovery Institute și Peter Doherty Institute of Infection and Immunity (Doherty Institute) din Melbourne, potrivit medicalnewstoday.com. 

Dr. Kylie Wagstaff de la Monash Biomedicine Discovery Institute, care a condus studiul, afirmă că ivermectina a ucis SARS-CoV-2 în culturi celulare în 48 de ore.

Citeste si…

“Am descoperit că și o singură doză a eliminat practic ARN-ul viral în 48 de ore și chiar și după 24 de ore s-a înregistrat o reducere semnificativă [a încărcăturii virale]”, a declarat dr. Wagstaff, citat de medicalnewstoday.com. 

Ivermectina este un antiparazitic aprobat în multe state ale lumii, însă unele studii in vitro au indicat că medicamentul este eficient și pentru mai multe tipuri de virusuri, inclusiv HIV, Dengue, virusul gripal și Zika.

Un medicament antiparazitar elimină SARS-CoV-2 în 48 de ore

Totuși, dr. Wagstaff a avertizat că testele realizate în cadrul studiului au fost in vitro și că este nevoie de studii suplimentare realizate cu pacienți.

Citeste si…

“Ivermectina este folosită la scară largă și este considerat un medicament sigur. Trebuie să ne dăm seama dacă o doză administrată la oameni este eficientă – acesta este următorul pas”, a explicat dr. Wagstaff .

Deocamdată, nu este clar mecanismul în care acționează ivermectina împotriva virusului, dar una dintre ipotezele cercetătorilor australieni este aceea că medicamentul crește capacitatea celulei gazdă din organism de a elimina virusul.

Dr. Wagstaff a făcut parte din echipa de cercetători care în 2012 a identificat capacitatea antivirală a ivermectinei.

Citeste si…

Un studiu publicat anul trecut, realizat tot de cercetători australieni, arată că administrarea a două doze de ivermectină la nivelul întregii populații este mai eficientă în tratarea focarelor de scabie decât tratamentul în masă cu permetrină sau tratmentul convențional care constă în administrarea cremei cu permetrină persoanelor afectate și contactelor directe ale acestora.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Medicament cunoscut retras din farmacii.  Reacții adverse grave

Medicament cunoscut retras din farmacii. Sistemul medical european trece...

Endocrinolog: Această băutură face minuni intestinului

Consumul regulat al unei băuturi poate avea efecte benefice...

Horoscopul săptămânii, cu astrologul Cristina Demetrescu: ”Să avem grijă pe Mercur Retrograd”

Horoscopul săptămânii, cu astrologul Cristina Demetrescu. În emisiunea Vorbește...

Cercetătorii avertizează: acest aliment poate inflama creierul și poate crește riscul de AVC

Cercetările recente sugerează că anumite forme de hipertensiune arterială,...

„Sunt asistentă la ATI și fiecare pacient spune aceleași 9 cuvinte înainte să moară”

O asistentă de terapie intensivă din SUA a făcut...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Ce spune tipul de tuse despre boală. Cum faci diferența între COVID-19, gripă și răceală

Potrivit specialiștilor din domeniul sănătății, tuse poate indica faptul...

Citește și