O echipă de oameni de ştiinţă conduşi de James Collins, un specialist în inginerie biomedicală de la Universitatea Boston, a descris modul în care argintul poate ataca bacteriile şi a arătat că ar putea ajuta la combaterea fenomenului rezistenţei la antibiotice.
„Rezistenţa este într-o continuă creştere, pe când numărul antibioticelor noi aflate în faza de dezvoltare este tot mai mic”, afirmă Collins. „Am vrut să descoperim o metodă prin care să facem antibioticele deja existente mai eficiente”, a adăugat specialistul.
Collins a descoperit alături de echipa sa că argintul – în forma ionilor dizolvaţi – atacă celulele bacteriene în două moduri: face membrana celulară mai permeabilă şi intervine în metabolismul celular, stimulând supraproducţia unor compuşi reactivi (şi adeseori toxici) ai oxigenului. Ambele mecanisme ar putea fi folosite pentru a face antibioticele existente astăzi mai eficiente împotriva bacteriilor rezistente, afirmă Collins.
Cercetătorii cred că antibioticele îşi distrug ţintele prin producerea de compuşi reactivi ai oxigenului, iar Collins şi echipa sa au arătat că atunci când aceste medicamente sunt stimulate cu ajutorul unor fragmente mici de argint, ele pot distruge de 10 până la 1.000 ori mai multe bacterii. De asemenea, prin creşterea permeabilităţii membranei celulare, argintul permite unei cantităţi mai mari de antibiotic să pătrundă în celulele bacteriene, ceea ce ar putea ajuta la distrugerea mecanismelor de apărare ale acestora.
De asemenea, dereglarea membranei celulare a dus la creşterea eficacităţii vancomicinei, un antibiotic cu molecula mare, asupra bacteriilor gram negative, ce prezintă un înveliş protector. De multe ori, celulele bacteriene gram negative nu pot fi penetrate de antibioticele formate din molecule mai mari. „Nu este vorba despre un «glonţ de argint», ci poate de o linguriţă de argint care convinge bacteriile gram negative să ia medicamentul”, a spus Collins.
Vance Fowler, un specialist în boli infecţionease de la Universitatea Duke, afirmă că reuşita cercetătorilor este „foarte interesantă”, însă subliniază că trebuie studiată potenţiala toxicitate a argintului. „Înainte să adăugăm argint în antibiotice trebuie să fim foarte atenţi la toxicitatea argintului”, afirmă Fowler, oferind drept exemplu o valvă pentru inimă produsă în anii ’90 ce era dotată cu un înveliş de argint pentru a combate infecţiile. „Învelişul a prevenit infecţiile, dar era totodată toxic pentru ţesutul cardiac”, subliniază Fowler.
Collins afirmă că echipa sa a obţinut rezultate bune în testele efectuate pe şoareci cu cantităţi de argint ce nu erau toxice. Totodată, cercetătorul afirmă că există metode prin care riscul poate fi redus şi mai mult. „Încurajăm alţi cercetători să studieze argintul pentru a identifica elementele care provoacă rezultatele benefice, astfel încât să putem căuta versiuni non-toxice”, a spus Collins.
