Sari la conținut

Un nou efect advers al vaccinurilor descoperit de către experții în sănătate! Sunt vizate femeile!

Experții în vaccinuri din Marea Britanie au anunțat că „monitorizează atent” un nou efect advers al vaccinurilor care se resimte la femei. Efectul advers a fost raportat până în acest moment de aproximativ 4000 de femei, care au manifestat probleme asociate menstruației după ce și-au făcut un vaccin anti-Covid, conform The Independent.

Acestea au descris efectele adverse manifestându-se prin menstruații timpurii, abundente sau dureri neobișnuite.

Conform datelor strânse de publicația The Sunday Times, până la data de 17 mai, aproape 4000 de femei au raportat iregularități ale menstruației. Acestea nu au fost vaccinate cu un singur ser. Dintre cele 4.000 de sesizări, 2.734 au fost imunizate cu serul de la AstraZeneca, 1.158 au făcut vaccinul Pfizer/BioNTech, iar 66 pe cel de la Moderna. În total, 3.958.

Această anchetă privind efectele adverse a luat naștere după ce mai multe femei din mai multe colțuri ale lumii s-au plâns pe rețelele sociale despre problemele asociate menstruației după ce și-au făcut un vaccin anti-Covid. Acestea au întrebat dacă menstruația timpurie sau abundentă, precum și dureri mai mari decât cele obișnuite, pot fi efecte adverse ale vaccinurilor.

Dr. Kate Clancy, de la Universitatea din Illinois, a întrebat pe Twitter dacă au mai existat femei care au manifestat schimbări ale menstruaței după ce au fost vaccinate, iar tweet-ul ei a stârnit un val de reacții și răspunsuri. Cu această ocazie, ea relatează faptul că după ce a fost vaccinată cu prima doză de Moderna, a avut parte de o menstruație timpurie și a sângerat „ca la 20 de ani”.

Conform datelor menționate anterior, majoritatea sesizărilor vin de la femei cu vârste între 30 și 49 de ani.

MHRA – organismul care se ocupă cu aprobarea medicamentelor în Regatul Unit (echivalentul FDA de peste Ocean) – a declarat că va „monitoriza atent” aceste sesizări, precum și relația lor cu vaccinurile anti-Covid.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel