Sari la conținut

Un nou tratament împotriva cancerului de piele

Experții în cancerul de piele nutresc speranțe, după recenta aprobare, acordată de Administrația Medicamentelor și Alimentelor (FDA) din SUA, unui nou medicament împotriva melanomului, care „stimulează sistemul imunitar”.

Noul tratament împotriva acestui tip de cancer este rezultatul unei cercetări conduse de profesorul Antoni Ribas, unul din principalii specialiști ai Școlii de Medicină David Geffen, din cadul Universității California din Los Angeles (UCLA), centrul care a desfășurat studiul.

„Medicamentul a fost aprobat în mod accelerat pentru că are efecte benefice asupra pacienților cu melanom, care este un tip de cancer de piele cu efecte durabile”, declarat EFE, Antoni Ribas, cercetător de origine spaniolă la UCLA.

Comercializarea medicamentului Pembrolizumab a fost aprobată la 4 septembrie de FDA, care l-a calificat drept o „terapie de avangardă” și care va fi produs de concernul farmaceutică Merck, sub numele de Keytruda.

În fruntea unei echipe de 26 de medici, dintre care 6 de origine hispanică, Ribas a început la sfârșitul anului 2011 testele de imunoterapie intravenoasă, având la bază noul medicament identificat ințial ca MK-3475. Testele realizate pe un eșantion de 600 de voluntari au relevat că o treime dintre pacienții cu cancer la plămâni, ficat, sau oase, au înregistrat un regres al bolii și cu timpul starea lor s-a îmbunătățit.

Tom Stutz, în vârstă de 74 de ani și unul din cei 600 de voluntari care a participat la studiu, a fost diagnosticat în 2011 cu un melanom localizat inițial pe spate, care s-a extins apoi la ficat și plămânii. După administrarea MK-3475, starea lui s-a îmbunătățit, în proporție de 90 la sută, cu tratamente de trei ori pe săptămână.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel