Sari la conținut

Un test de respiraţie poate explica de ce apare obezitatea iar mâncatul excesiv nu este una din cauze

Potrivit medicilor de la spitalul Cedars-Sinai din Los Angeles, obezitatea nu apare neapărat din cauza mâncatului în exces. Ei au dezvoltat un test care explică de ce unele persoane sunt mai predispuse îngrăşării.

Se pare că principala cauză a obezităţii este un dezechilibru al gazelor din organism. De aceea, persoanele a căror respiraţie conţine concentraţii mari de hidrogen şi metan au un procent mai mare de grăsime corporală.

,,Acesta este primul studiu care scoate în evidenţă o asociere între producţia de gaze şi greutatea corporală şi aceasta poate reprezenta un important factor în înţelegerea uneia dintre multele cauze ale apariţiei obezităţii,” spune dr. Ruch Mathur, directorul Centrului de Diabet de la Cedars-Sinai.

În timpul cercetării, oamenii de ştiinţă au analizat respiraţia a 792 de persoane şi au observat 4 modele:

–         respiraţie cu un conţinut normal

–         respiraţie cu concetraţii mari de metan

–         respiraţie cu un nivel crescut de hidrogenre

–         respiraţie cu concentraţii mari de hidrogen şi de metan

Cercetătorii au observat că cei a căror respiraţie conţinea concentraţii mari de metan şi hidrogen, aveau un procent mai mare de grăsime corporală şi un index de masă corporală mai mare decât restul.  

Practic, dezechilibrul acestor gaze poate cauza depunerea mai multor calorii decât este necesar, în ciuda faptului că avem o alimentaţie corectă şi facem mişcare. Prezenţa metanului este asociată cu un microorganism numit Methanobrevibacter smithii. De regulă, aceste microorganisme sunt responsabile cu transformarea alimentelor în energie, însă o prezenţă sporită a M. smithii dezechilibrează organismul, cauzând creşterea în greutate.

Virgil Munteanu

Virgil Munteanu lucreaza in domeniul comunicarii din 1996. Incepand cu anul 2014, Virgil Munteanu, a inceput colaborarea, in calitate de redactor, imbratisand profesia de jurnalist, cu publicatii precum www.doctorulzilei.ro, www.animalzoo.ro, www.evz.ro, ww.capital.ro, www.evz monden.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel