luni, februarie 23, 2026
-3 C
București

Uniunea Europeană dă unde verde unui nou medicament pentru fibroză chistică. Tratamentul lunar costă peste 30.000 de euro

Din cuprinsul articolului

Compania americană Vertex Pharmaceuticals a anunțat că tratamentul său de ultimă generație pentru fibroză chistică, numit Alyftrek, a primit undă verde la Uniunea Europeană.

Medicamentul este destinat tratării unei boli genetice rare și progresive . În Europa, 50.000 de persoane sunt înregistrate cu această boală. Odată cu această aprobare, Vertex își extinde prezența dincolo de Statele Unite, consolidându-și poziția pe piața tratamentelor pentru fibroza chistică, potrivit Reuters.

Citeste si…

Medicamentele utilizate în tratamentele pentru fibroza chistică, precum Alyftrek, combină substanțe active care ajută la corectarea funcționării proteinei CFTR, esențială pentru transportul ionilor în celule.

Aceste tratamente îmbunătățesc stabilitatea și funcționalitatea proteinei, contribuind la gestionarea bolii prin reducerea acumulării de mucus în plămâni și îmbunătățind funcția respiratorie, ceea ce oferă o calitate mai bună vieții pacienților.

Efecte terapeutice mai eficiente

Alyftrek a fost testat în studii clinice, unde s-a dovedit că oferă aceleași beneficii ca și Trikafta, vechiul medicament de la Vertex, dar care se administrează de două ori pe zi, în comparație cu Alyftrek, care se ia doar o dată. Tratamentul a fost aprobat după recomandarea pozitivă din partea Agenției Europene a Medicamentului, iar Comisia Europeană a emis avizul final.

Citeste si…

fibroza chistica
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Trikafta a revoluționat tratamentul fibrozei chistice, îmbunătățind semnificativ calitatea vieții pacienților și prelungindu-le durata de viață, potrivit sursei citate de Mediafax.

Aceste versiuni generice vor avea un impact semnificativ asupra vânzărilor de Trikafta ale Vertex Pharmaceuticals, deoarece pacienții și sistemele de sănătate preferă, de obicei, opțiunile mai ieftine. Pentru a-și menține veniturile în viitor, Vertex încearcă să lanseze noi medicamente sub brevet, precum Alyftrek.

Medicamentul a fost deja aprobat în Statele Unite și a generat vânzări semnificative, în valoare de 53,9 milioane de dolari doar în primul trimestru al anului, arătând că tratamentul este promițător și pentru piața europeană.

În Statele Unite, prețul de listă pentru medicamentul Alyftrek este de aproximativ 370.269 de dolari pe an, ceea ce înseamnă aproximativ 28.404 USD pe lună. Costul se aplică pacienților care nu beneficiază de asigurare de sănătate sau care nu au acoperire pentru acest medicament.

Citeste si…

Fibroza chistică este o boală genetică gravă, în care o proteină esențială pentru organism (Cystic Fibrosis Transmembrane Conductance Regulator) nu funcționează corect, afectând mișcarea apei și a sării în celule. Aceasta duce la acumularea unui mucus gros în plămâni, care face respirația dificilă și poate provoca deteriorarea progresivă a acestora. Din păcate, netratată corespunzător, boala duce la decesul prematur.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Medicamentul pentru colesterol care poate avea efecte grave în cazuri rare

Atorvastatin, unul dintre cele mai prescrise medicamente pentru scăderea...

Câți bani ar trebui să ții pe card. Suma maximă

Pentru mulți oameni, contul curent a devenit locul unde...

Internări fictive și servicii decontate doar pe hârtie. CNAS a descoperit fraude de milioane în sistemul medical

Controalele făcute de Casa Națională de Asigurări de Sănătate...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

UE introduce limita la plățile cu bani cash. Măsura, valabilă și în România

Uniunea Europeană a anunțat că plățile cash peste 10.000...

Citește și