Categories: Ştiri sănătate

Universitatea din Oxford: Ivermectina, un posibil tratament eficient pentru Covid

Ivermectina, testată la Oxford. Universitatea Oxford a anunţat miercuri că testează medicamentul antiparazitar ivermectină ca posibil tratament împotriva COVID-19, în cadrul unui studiu susţinut de guvernul britanic care are drept obiectiv vindecarea pacienţilor fără a necesita spitalizare, transmite Reuters.

Ivermectina a avut ca efect reducerea multiplicării virale în studii pe laborator, conform Universităţii Oxford care aminteşte că un mic studiu pilot a arătat că dacă acest medicament este administrat din stadiile incipiente ale bolii poate reduce încărcătura virală şi durata simptomelor la pacienţii cu forme moderate de COVID-19.

Ivermectina, neindicată anumitor categorii de persoane

Denumit „PRINCIPLE”, acest studiu susţinut de guvernul britanic a arătat în luna ianuarie că antibioticele azitromicină şi doxiciclină sunt în general ineficiente împotriva primelor stadii ale bolii COVID-19.

Deşi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), dar şi autorităţile de reglementare europene şi americane s-au arătat împotriva folosirii ivermectinei în tratarea pacienţilor cu COVID-19, acest medicament este folosit de unele ţări în acest scop, printre care şi India.

„Prin includerea ivermectinei într-un studiu de dimensiuni mari, aşa cum este PRINCIPLE, sperăm să obţinem dovezi clare cu privire la cât de eficient este acest tratament împotriva COVID-19, precum şi dacă există beneficii sau pericole asociate folosirii sale”, a declarat Chris Butler, unul dintre coordonatorii acestui studiu.

Persoanele ca suferă de boli grave ale ficatului, care primesc medicamentul anticoagulant warfarin sau care urmează alte tratamente despre care se ştie că interferează cu ivermectina vor fi excluşi din procesul de testare, conform reprezentanţilor Universităţii Oxford.

Ivermectina este cel de-al şaptelea tratament care este testat în cadrul acestui studiu şi care este evaluat alături de medicamentul antiviral favipiravir, conform Universităţii Oxford.

Recent Posts

Câți ani de căsnicie trebuie să ai ca să primești pensie de urmaș și ce acte sunt necesare

Pensia de urmaș reprezintă un pilon esențial al sistemului de pensii din România, furnizând un…

21 de minute ago

Un medic român reamintește de un aliment uitat. Extrem de valoros, mai ales pentru diabetici

Printre alimentele bune pentru diabetici și nu numai, se numără și hrișca. Dr. Elena Păcuraru,…

52 de minute ago

Sâmbăta lui Lazăr: Ce nu ai voie să faci cu o zi înainte de Florii, e mare păcat!

Sâmbăta lui Lazăr marchează o zi importantă în calendarul creștin-ortodox, situându-se înaintea Duminicii Floriilor și…

o oră ago

Horoscop 30 aprilie – 9 iunie. Marte în Berbec ne dă curajul să obținem tot ce ne dorim

Horoscop 30 aprilie - 9 iunie. Pe 30 aprilie 2024, Marte pășește în Berbec. Această…

2 ore ago

Petiție Declic pentru demiterea lui Rafila, după ce investigațiile Hotnews au expus cum primește fonduri de la companii farmaceutice

Petiție Declic pentru demiterea lui Rafila, după ce o investigație realizată de HotNews a scos…

2 ore ago

Cine sunt pensionarii care primesc azi pensia și pe ce date vor ajunge și celelalte

Pensionarii care primesc azi pensia. Pensiile pentru luna mai vor începe să fie distribuite începând…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancer ovarian