Categories: Ştiri sănătate

Unul dintre cei mai mari pictori din România, diagnosticat cu cancer de piele. Are nevoie de ajutorul nostru!

Pictorul român de 30 de ani, Daniel Relenschi, recunoscut la nivel internaţional pentru unicele sale tablouri 3D şi o personalitate activă în campanii pentru salvarea copiilor grav bolnavi, a primit o veste cruntă din partea medicilor de la Institutul Oncologic din Iaşi: are cancer de piele.

Cu toate că boala este foarte grea şi se nu mai poate deplasa din cauza durerilor mari, Daniel Relenschi este un luptător şi a afirmat că diagnosticul primit nu înseamnă pentru el sfârşitul, ci începutul unei lupte, pe care şi-a propus s-o câştige cu orice preţ. “Nu mă sperii de durere, de mic copil am aflat ce înseamnă să suferi, asta din cauza sănătăţii precare, dar şi din cauza experienţelor de viaţă care au încercat să mă răpună. Iubesc munca mea, iubesc oamenii, iar acest lucru mă face să nu renunţ acum la viaţa pentru nimic în lume. Voi lupta, nu mă voi lăsa bătut niciodată şi, cu ajutorul vostru, voi trece cu bine şi peste acest obstacol. În momentul de faţă medicii mi-au recomandat radioterapie, care promite să reducă din durerile greu de suportat şi din mărimea tumorilor, iar după aceea voi urma un tratament în afara ţării, la un spital care s-a mai confruntat cu acest tip de cancer”, declară pictorul Daniel Relenschi.

În luna septembrie a anului trecut, artistul s-a alăturat Asociaţiei “Salvează o inimă”, pentru a-l salva pe Matei Tedor, un băieţel de doar câteva luni care s-a născut surd şi avea nevoie de un dispozitiv special foarte costisitor pentru a auzi. Daniel Relenschi a scos la licitaţie unul dintre cele mai valoroase tablouri ale sale, care o înfăţişa pe celebra cântăreaţă de muzică populară Sofia Vicoveanca, iar datorită generozităţii sale, băieţelul a primit o nouă şansă la o viaţă normală. În momentul de faţă, Asociaţia “Salvează o inimă” şi prietenii săi s-au mobilizat pentru a-i întinde o mână de ajutor şi pentru a strange, pentru început, suma de 20.000 de Euro necesară pentru tratamentul de chimioterapie şi radioterapie. În acest sens, Asociaţia a lansat campania umanitară pentru Daniel Relenschi, iar oamenii cu suflet pot face donaţii pe https://salveazaoinima.ro/campaigns/daniel-relenschi/.
“În aceste momente foarte dificile pentru Daniel, ne-ar bucura foarte mult ca lumea artiştilor şi a oamenilor de bine să se mobilizeze pentru a-l ajuta pe artist să lupte pentru viaţa sa. Timpul este scurt, iar Daniel trebuie să ajungă foarte repede la acele şedinţe de chimioterapie şi radioterapie. Am rămas cu toţii foarte surprinşi de optimismul de care dă dovadă şi dorinţa lui puternică de a se face bine”, declară Gabriela Ceobanu, psihologul Asociaţiei “Salvează o inimă”.
Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 60 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 600.000 de Euro. 

Recent Posts

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav

Examinează-ți cu atenție mâinile: Vei ști dacă ficatul tău este bolnav! Semnele bolii hepatice grase…

10 minute ago

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria

Înlocuitorul de zahăr care îmbunătățește somnul și memoria. Curmalele, căci despre ele vorbesc experții, pot…

41 de minute ago

Planta minune care protejează ficatul. Abundă în Vitamina C și complex de Vitamina B

Planta minune care protejarea ficatului. Un stil de viață nesănătos este principalul factor care conduce…

o oră ago

Ai exagerat cu mâncarea de Paște? Aplică rapid aceste sfaturi

Ce trebuie să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. În funcție de tradiții…

2 ore ago

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

2 ore ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic