Sari la conținut

Singura țară din UE unde nimeni nu a făcut încă vaccinul Covid

Comunicat CNCAV despre moartea barbatului din Targu JIu

Vaccinarea Covid. Olanda este singura țară din Uniunea Europeană unde nu a început nici acum campania de vaccinare anti-Covid. Autoritățile spun că motivul ar fi problemele logistice. 

Începutul campaniei de vaccinare era programat să aibă loc vineri, însă a fost devansat cu două zile, potrivit unui anunț al Ministerului Sănătății din Olanda.

În Olanda primele vaccinuri au fost prevăzute la aproape două săptămâni după lansarea vaccinărilor în restul UE şi la aproape o lună de la începutul campaniei din Marea Britanie.

Ministrul sănătăţii Hugo de Jonge va răspunde, marți, în parlament la întrebările referitoare la aceste întârzieri.

Autorităţile au invocat până acum dificultăţile logistice şi necesitatea unei aprobări a vaccinului de către autorităţile naţionale.

De la jumătatea lui decembrie, Olanda a introdus măsurile cele mai stricte de la începutul pandemiei, toate şcolile şi magazinele neesenţiale fiind închise. Anterior, premierul Mark Rutte a preferat o „izolare inteligentă”, mult mai permisivă decât cele din ţările europene vecine.

Israelul esta țara cu cea mai mare rată de vaccinare, urmat de Bahrain și Marea Britanie, potrivit unui raport publicat pe 1 ianuarie. România se află pe locul al 15-lea în acest top, se arată în același raport. La coada listei sunt Franța și Olanda.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel