Categories: Ştiri sănătate

Vaccinul anti HPV, gratuit și pentru fete peste 14 ani și băieți. HPV declanșează mai multe tipuri de cancer

Vaccinul anti HPV, gratuit și pentru fete peste 14 ani și pentru băieți. Ministerul Sănătății va iniția săptămâna aceasta toate demersurile pentru extinderea vaccinării gratuite.

Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, care a mărturisit că și-a vaccinat, recent, fetița împotriva HPV. „Sper să ajung să îmi vaccinez și băiețelul, care are 8 ani acum, cu toată încrederea, la fel cum mi-am vaccinat și fetița”, a adăugat Ioana Mihăilă, prezentă la o dezbatere pe tema reformării programului de vaccinare anti-HPV din România, organizată de Asociația Mame pentru Mame, fondată de Ana Măiță. Campania gratuită de vaccinare împotriva HPV se adresează, în acest moment, doar fetelor cu vârsta între 11 și 14 ani, potrivit hotnews. 

Propunerile privind extinderea vârstei fetelor care vor primi vaccinul gratuit, precum și legate de vârsta băieților care ar urma să fie vaccinați gratuit, urmează să fie făcute de comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății, a precizat Ioana Mihăilă.

Vaccinul anti HPV se face la medicul de familie

În ceea ce privește extinderea campaniei gratuite de vaccinare și la fetele cu vârsta de peste 14 ani, dar și la băieți, cerută de Ana Măiță, fondatoarea Asociației Mame pentru Mame și organizatoarea dezbaterii, Ioana Mihăilă a anunțat că „vom iniția săptămâna aceasta solicitările către INSP atât pentru vârstă, cât și pentru adresare, să putem vaccina și fetele de alte vârste, și băieții”.

De asemenea, ministrul Sănătății spune că va cere STS o soluție pentru simplificarea programării la acest vaccin, după modelul programării la vaccinarea împotriva COVID-19. În acest moment, solicitarea pentru vaccinarea împotriva HPV se face în scris în cabinetul mediului de familie, iar medicii de familie trimit mai departe listele cu solicitări, către DSP-uri și Ministerul Sănătății.

Ioana Mihăilă a mai anunțat astăzi că, potrivit acordurilor cadru pe care Ministerul Sănătății le are semnate în acest moment, „putem achiziționa încă de anul acesta până la 90.000 de doze suplimentare de vaccin anti-HPV”, după ce o tranșă de 40.000 de doze de vaccin a fost distribuită săptămâna trecută către direcţiile de sănătate publică din ţară.

„Sper ca cererea să fie suficientă și să putem bugeta achiziția acestor doze suplimentare”, a adăugat ministrul Sănătății.

Campania de vaccinare împotriva HPV s-a reluat anul trecut în România

28.169 de tinere din România au fost vaccinate împotriva virusului HPV în primul an în care campania de vaccinare s-a reluat după mai bine de un deceniu de pauză, arată datele obținute în exclusivitate de HotNews.ro și publicate acum o lună. Este prima campanie de vaccinare anti-HPV derulată în țara noastră după mai bine de 10 ani și după un eșec total al primei campanii, din anul 2008.

În România, campania de vaccinare în derulare, care se adresează fetelor între 11 și 14 ani, este doar un prim pas. Problema adolescentelor de peste 15 ani rămâne, practic, deschisă. La fel și a băieților, care pot fi purtători ai virusului HPV.

În jur de 3.300 de românce sunt diagnosticate anual cu cancer de col uterin. Mai mult de jumătate dintre ele pierd lupta cu boala, România fiind țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și cu cea mai mare mortalitate cauzată de cancerul de col uterin.

Practic, 5 femei din grupa de vârstă 20-50 de ani mor zilnic, în medie, în România, de cancer de col uterin, o boală ce poate fi prevenită numai prin vaccinarea împotriva virusului HPV.

HPV poate declanșa mai multe tipuri de cancer

Virusul HPV (Human Papiloma Virus) este cea mai cunoscută infecție virală cu transmitere exclusiv sexuală din lume. Aproape fiecare persoană activă din punct de vedere sexual intră, pe parcurcul vieții, în contact cu cel puțin una dintre tulpinile virusului HPV.

Vaccinul anti-HPV acoperă 90% dintre tulpinile virusului HPV aflate în circulație. În multe cazuri, virusul este eliminat de sistemul imunitar al organismului, dar, atunci când acest lucru nu se întâmplă, infecțiile cu HPV pot declanșa câteva tipuri de cancer: cancer de col uterin (cel mai frecvent), cancerul laringian, cancerul faringian, penian, vulvar, anal și tegumentar.

În acest moment, părinții care vor să își vaccineze fiicele adolescente cu vârsta peste 15 ani împotriva virusului HPV și părinții de băieți au o singură opțiune: să cumpere vaccinul. O doză de vaccin costă în jur de 600 de lei. Dacă pentru imunizarea fetelor cu vârsta între 11 și 14 ani sunt necesare două doze la interval de 6 luni, după vârsta de 14 ani trebuie administrate 3 doze.

Unele țări au extins vaccinrea și la băieți sau au program de recuperare a fetelor care nu au putut să prindă vaccinul între 9 și 14 ani și îl pot administra în intervalul 15-25 de ani. De asemenea, orice persoană se poate vaccina împotriva HPV până la vârsta de 45 de ani.

Recent Posts

Cum să accelerezi metabolismul și să pierzi mai repede în greutate

Cum să accelerezi metabolismul. Condimentele nu numai că adaugă savoare mâncărurilor, dar au, în același…

4 minute ago

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural care crește nivelul de serotonină

Truc benefic pentru sănătate. Cum să îți îmbunătățește starea de spirit. Există  un elixir natural…

34 de minute ago

SECRETE de scădere a tensiunii arteriale FĂRĂ mendicamente

  Hipertensiunea arterială o afecțiune în care presiunea sângelui în artere este persistent crescută, punând…

o oră ago

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul

Care este starea de sănătate actuală a Regelui Charles. Cum a evoluat tratamentul personalizat  În…

2 ore ago

Cancer: Acestea sunt cele cinci simptome „tăcute” îngrijorătoare ale ”ucigașului tăcut”

Cancer. Potrivit studiilor, există peste 200 de tipuri de cancer, care pot afecta diferite organe…

3 ore ago

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi: Consecințe negative pentru sănătate

Ce se întâmplă în organism dacă NU mănânci grăsimi! Evitarea completă a grăsimilor poate duce…

4 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic