Categories: Ştiri sănătate

Vestea așteptată de toată lumea. Când ajunge vaccinul Covid-19

Din cuprinsul articolului

Vaccinul Covid-19, împotriva noului coronavirus ajunge în decembrie. 

Într-un interviu oferit de Viktor Orbán, premierul Ungariei, în această dimineaţă, pentru postul de radio Kossuth, acesta a afirmat că vaccinul împotriva coronavirus ar putea ajunge în Ungaria la sfârșitul lunii decembrie sau la începutul lunii ianurie, anul viitor.

Vaccinul împotriva coronavirus. Acesta a făcut apel la răbdare, în special pentru cei care au fost afectați, menținând că cel mai probabil în primăvară, marea masă a populației va avea acces la vaccin.

Vaccinul Covid-19

Numărul în creștere al bolnavilor în majoritatea statelor din Europa, în ciuda măsurilor de restricție, nu fac decât să instaleze panica și confuzia în rândul populației. În ceea ce privește Ungaria, de luni, vor fi aplicate amenzi mari pentru nerespectarea regulilor privind combaterea coranavirusului.

Viktor Orbán, prim-ministrul Ungariei: „Până acum, poliţiştii au dat avertismente, dar începând de luni se vor aplica amenzi, întrucât cei care nu vor respecta regulile, nu vor purta măşti, nu vor respecta prevederile legale, aceia se joacă nu numai cu propria lor sănătate, ci şi cu cea a altora, iar cifrele nu vor fi favorabile nici în continuare. Deci, apărarea este o responsabilitate comună; toţi au partea lor de responsabilitate”.

 

Recent Posts

Boala Huntington, tulburarea genetică care distruge creierul

Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…

7 ore ago

Rafila, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…

8 ore ago

Ce se întâmplă cu glicemia persoanelor cu diabet dacă mănâncă 1 ou pe zi?

Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…

8 ore ago

Rafila sare în apărarea dr. Cârstoiu, acuzat că a lucrat şi în privat: Este dreptul medicilor să lucreze şi în sistemul public şi în cel privat

În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…

9 ore ago

5 simptome precoce ale demenței care apar de la 40 de ani

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…

9 ore ago

Patriarhul Daniel: Sfintele Paşti reprezintă sărbătoarea iertării, a păcii şi a bucuriei

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor.  Patriarhul…

10 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia