Sari la conținut

Angela Merkel: ”Am putea avea nevoie de vaccinul Covid mulți ani. De fiecare dată când apare o tulpină nouă”

Din cuprinsul articolului

Vaccinul Covid ar putea deveni la fel de obișnuit ca cel antigripal, potrivit unor declarații făcute de Cancelarul Germaniei, Angela Merkel. 

Mai exact, e posibil să avem nevoie de un nou vaccin, de fiecare dată când virusul dezvoltă altă tulpină. Și asta s-ar putea întâmpla mulți ani de-acum înainte.

Angela Merkel a susţint luni o întrevedere cu guvernatorii statelor germane, cu reprezentanţi ai industriei farmaceutice şi reprezentanţi ai Comisiei Europene, cu care a discutat modalităţi de accelerare a campaniei de vaccinare în Germania.

Cancelarul german a spus jurnaliştilor că vaccinarea anti-COVID-19 este similară cu „vaccinarea cu vaccin antigripal, unde te vaccinezi de fiecare dată când apare o nouă tulpină”, potrivit Euronews, citat de Rador.

Vaccinul Covid

În ciuda îngrijorărilor legate de întârzierea cu care a demarat programul de vaccinare în Germania, fiecare cetăţean german va avea administrată o doză de vaccin până la 21 septembrie, a mai spus cancelarul Merkel, subliniind încheierea campaniei de vaccinare a populaţiei în septembrie, înainte de alegerile naţionale în care nu va mai candida pentru un nou mandat de cancelar.

Aproximativ 1,93 de milioane de cetăţeni germani au primit prima doză de vaccin, iar 532.000 dintre aceştia au primit şi doza de rapel, Germania având un total de 83 de milioane de locuitori. Prin comparaţie, Marea Britanie, care are 67 de milioane de locuitori, a administrat prima doză de vaccin unui număr de 9 milioane de locuitori.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel