Sari la conținut

Vei trăi cu siguranţă mai puţin dacă faci asta! Oamenii de ştiinţă aduc dovada

Vei trăi  mai puţin pe fondul unui risc crescut al declanșării bolilor cardiovasculare, au confirmat oamenii de ştiinţă, după ce au descoperit ceea ce se ştia de ceva vreme.

Un studiu realizat de cercetători de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Minnesotta pe șoareci de laborator arată că stresul psihosocial ne scurtează viaţa.

Este vorba de stresul acumulat pe tot parcursul vieții, asocierea fiind pusă pe seama faptului ca factorii de stres social cresc riscul declanșării bolilor cardiovasculare.

Studiul este unic în abordarea sa, iar concluziile analizei de specialitate sunt remarcate de către toți cercetatorii din domeniu.

Pentru a realiza acest studiu, echipa de cercetători, în colaborare cu  decanul Facultății de Sănătate Publica a Universității Indiana, cu cercetătorii de la Universitatea din Osnabruk, Germania, precum și cu oamenii de știință de la Universitatea de Medicină Veterinară din Viena, a simulat stresul psihosocial în rândul subiecților de laborator prin expunerea șoarecilor de sex masculin în fața altor masculi, încercând să măsoare nivelul de agresivitate manifestat de aceștia și să identifice markerii comportamentali rezultai.

Dincolo de scurtarea duratei lor de viață, oamenii de știință au observat un debut precoce al leziunilor și tumorilor la nivelul organelor interne, o creștere asociată a markerilor celulelor deteriorate ce coincid cu patologiile legate de înaintarea în vârstă și debutul spontan al aterosclerozei.

În viitor, specialiştii își propune să realizeze studii similare pentru a înțelege mai bine care sunt mecanismele bolilor induse pe fond de stres.

Ei vor să vadă în ce măsură procesul de deteriorare a organismului este un factor determinant al duratei scurte de viață, precum și al declanșării bolilor cardiovasculare și neurodegenerative.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel