Sari la conținut

Veniturile și cheltuielile românilor. Pe ce se duc banii românilor? INS: ”Cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 14,6%”

Sursă foto: Getty Images
Veniturile medii lunare pe gospodărie

Institutul Național de Statistică a publicat miercuri, 10 iulie, nivelurile veniturilor și cheltuielilor românilor. Venitul total mediu lunar pe persoană a fost de 3.210 lei în primul trimestru al acestui an, în creștere cu 7% față de trimestrul anterior, în timp ce cheltuielile au fost de 2.729 lei, înregistrând o creștere de 14%.

„Veniturile totale medii lunare au fost, în trimestrul I 2024, în termeni nominali, de 8.049 de lei pe o gospodărie, reprezentând 3210 lei pe o persoană, în creştere cu 7,3% pe o gospodărie, respectiv cu 7,0% pe o persoană, faţă de trimestrul IV 2023.

Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, veniturile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 15,3%, iar cele pe o persoană cu 14,8%.

Cheltuielile totale medii lunare ale populaţiei au fost, în trimestrul I 2024, de 6.843 de lei pe o gospodărie (2.729 lei pe o persoană) şi au reprezentat 85,0% din veniturile totale, în creştere cu 329 de lei pe o gospodărie faţă de trimestrul IV 2023.

Comparativ cu trimestrul I al anului precedent, cheltuielile totale medii lunare pe o gospodărie au crescut cu 14,6%, iar cele pe o persoană cu 14,0%”, se arată în comunicatul INS.

Au crescut salariile, dar au crescut și nivelul cheltuielilor

Salariile şi celelalte venituri asociate lor au fost de 5.539 de lei lunar pe o gospodărie şi au format cea mai importantă sursă din veniturile totale (68,8% din veniturile totale ale gospodăriilor, în creştere faţă de trimestrul IV 2023 cu două puncte procentuale), notează și InfoFinanciarul.

Sursă foto: Getty Images

La formarea veniturilor totale ale gospodăriilor, o contribuţie însemnată au avut-o atât veniturile din prestaţii sociale, de 1.558 de lei lunar pe o gospodărie (19,3% în trimestrul I 2024, respectiv, 20,4% în trimestrul IV 2023 din veniturile totale ale gospodăriilor), cât şi veniturile în natură (7,2% în trimestrul I 2024, respectiv, 7,3% în trimestrul IV 2023), formate din valoarea veniturilor în natură obţinute de salariaţi şi beneficiarii de prestaţii sociale (1,3% în trimestrul I 2024, respectiv, 1,6% în trimestrul IV 2023) şi din valoarea în lei a produselor agroalimentare şi nealimentare consumate din resurse proprii (5,9% în trimestrul I 2024, respectiv, 5,7% în trimestrul IV 2023).

Cât despre mediul de rezidenţă, nivelul venitului total mediu lunar pe o gospodărie în mediul urban în trimestrul I 2024 a fost de 8.993 de lei, de 1,3 ori mai mare decât în mediul rural, iar pe o persoană de 3.830 lei, de 1,5 ori mai mare decât în mediul rural.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel