Sari la conținut

Vestea zilei pentru toți pensionarii. Anunț oficial de la Poșta Română

Sursă foto: Playtech

Compania Națională „Poșta Română” a început, astăzi, distribuirea drepturilor sociale (pensii), respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice.

Astfel, până pe 15 noiembrie, curierii poștali vor distribui pentru 4,6 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar și/sau taloanele de pensie.

Zilnic, peste 14.000 de angajați ai Poștei Române vor fi mobilizați în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt poștași. Aceștia vor distribui peste 300.000 de pensii în fiecare zi.

Vestea zilei pentru toți pensionarii. Anunț oficial de la Poșta Română

Managementul Poștei Române le mulțumește salariaților care își îndeplinesc atribuțiile cu profesionalism și devotament, punând mai presus de toate grija față de oameni, în special față de pensionari.

Reamintim că Poșta Română este singura companie de curierat și servicii poștale din România care ajunge în toate colțurile țării, fiind principalul furnizor de servicii poștale la nivel național. Investițiile majore și constante realizate de companie în ultimii ani în tehnologie și digitalizare ne permit să asigurăm populației servicii de cea mai bună calitate.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel