Sari la conținut

Chinezii au descoperit primul medicament eficient în tratarea coronavirusului. A fost aprobat și va fi produs în masă

a aparut
Primul infectat cu covid s-a infectat si a doua oara

Primul medicament eficient în tratarea coronavirusului. Medicii chinezi au anunțat că testele făcute pe Favipiravir, un medicament folosit pentru gripă, au scos la iveală că este eficient în tratarea coronavirusului și va fi produs în masă, potrivit știrileprotv.ro. 

Favipiravir a fost aprobat pentru utilizare clinică în Japonia în 2014, nu a demonstrat reacţii adverse evidente în studiul clinic, a declarat într-o conferinţă de presă Zhang Xinmin, directorul Centrului Naţional pentru Dezvoltare Biotehnologică, aflat sub autoritatea Ministerului Ştiinţei şi Tehnologiei din China.

Peste 80 de pacienţi au participat la studiul clinic desfăşurat într-un spital din oraşul Shenzhen, situat în provincia Guangdong din sudul Chinei. 35 dintre aceşti pacienţi au beneficiat de tratament cu Favipiravir, iar 45 au fost incluşi într-un grup de control.

Primul medicament eficient în tratarea coronavirusului

Rezultatele au demonstrat că pacienţii cărora li s-a administrat tratamentul cu Favipiravir au avut rezultate negative la testarea pentru acest virus într-un timp mai scurt în comparaţie cu pacienţii din grupul de control.

Un studiu clinic randomizat, multicentric, condus de Spitalul Zhongnan al Universităţii Wuhan, a sugerat totodată că efectul terapeutic al Favipiravir este mult mai bun în comparaţie cu cel observat la grupul de control.

Favipiravir a fost recomandat echipelor de medici şi ar trebui inclus în planul de diagnostic şi tratament aplicat pentru COVID-19 cât mai curând posibil, a spus Zhang.

O companie farmaceutică chineză a primit aprobarea Administraţiei Naţionale pentru Produse Medicale pentru a produce în masă medicamentul şi pentru a asigura o aprovizionare stabilă, a adăugat Zhang.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel