Sari la conținut

Vești bune! Se dau bani de la stat de Sărbători. Cine beneficiază

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Se dau bani de la stat de Sărbători. Sfârşitul de an aduce mai multe cheltuieli pentru românii săraci, dar şi autorităţile au grijă ca în acest an Sărbătorile să nu fie triste pentru aceştia.

Valoarea cardurilor sociale oferite de Primăria Cluj-Napoca va fi dublată de la 200 la 400 de lei, informează Agenția de presă Rador. Banii sunt destinați persoanelor cu venituri reduse, iar cu aceste carduri pot fi achiziționate doar produse alimentare de strictă necesitate.

Primarul Emil Boc a precizat că măsura a fost luată din cauza creșterilor de prețuri din ultima perioadă, în acest sens fiind suplimentat și bugetul total destinat acestui proiect social.

Se dublează vouchere sociale

”Avem nevoie de o suplimentare cu 300.000 de lei a bugetului pentru programul alimente. Am dublat valoarea acestui ajutor ca propunere, de la 200 la 400 de lei pentru clujenii cu venituri reduse și cred că este un gest corect, natural, în raport cu vremurile pe care le trăim, de a-i sprijini pe cei care o duc mai greu, să poată să își cumpere cele necesare traiului de zi cu zi, în condițiile creșterii prețurilor și a crizei energetice pe care o avem”, a declarat primarul.

Astfel, pentru cele 7190 de cereri eligibile depuse din aprilie până în 11 octombrie se trimite diferența de 200 lei – pe aceleași carduri (tichete sociale pe suport electronic) eliberate de Primărie și utilizate și în restul anului, iar pentru cele 507 de cereri eligibile depuse din 12 octombrie până în 31 octombrie cardurile vor fi alimentate direct cu suma de 400 lei.

Cererile în vederea eliberării de carduri tip tichete sociale pentru 2022 mai pot fi depuse până în ultima zi lucrătoare a lunii, 29 noiembrie”, a adăugat Boc.

Vouchere soicale 2022. Cine beneficiază de carduri?

Se încadrează ca beneficiari ai Programului social „Alimente” următoarele categorii de persoane:

a) persoane cu handicap grav sau accentuat, neinstituționalizate;
b) pensionari, invalizi, veterani, văduve de război, persoane deportate, prizonieri, persecutați politic, eroi martiri ai revoluției, orfani, ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1386 lei/membru de familie;
c) șomeri înregistrați (cu/fără indemnizație de șomaj) ale căror venituri nete lunare pentru persoana singură sunt de până la 2053 lei și de până la 1.386 lei/membru de familie;
d) beneficiari de ajutor social sau de alocație pentru susținerea familiei;
e) victimele traficului de persoane;
f) victimele violenței domestice.

Tichete sociale de la Primărie. 400 de lei gratis de Moş Crăciun pentru cumpărături. Cererile se depun până la sfârşitul lunii

Locațiile de unde pot fi ridicate cardurile (tichetele sociale pe suport electronic) din Programul „Alimente” al Primăriei muncipiului Cluj-Napoca:

1. Clubul pensionarilor Mănăștur, str. Arinilor, nr. 11
2. Clubul pensionarilor Mărăști, str. Aurel Vlaicu, nr. 3A
3. Clubul pensionarilor Horea, str. Horea, nr. 108
4. Sediul Direcției de Asistență Socială și Medicală, str. Venus FN (intrarea dintre nr. 20-22 – ghișeul nr. 5)

Acest program este susținut din bugetul local al municipiului Cluj-Napoca. Tichetele se acordă o singură dată pe an, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie în buget. Tichetele sociale se distribuie se face prin intermediul DASM.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel