Sari la conținut

Vești bune: Se reia programul gratuit „Școală după școală”

Copiii o să intre în vacanță curând. Cât durează vacanța?
Sursa foto: freepik.com
Copii fac ultimele teme înainte de vacanța de iarnă.

Vești bune: Se reia programul gratuit „Școală după școală”. În sfârșit, după doi ani de pandemie, timp în care acest program a fost sistat, iată veștile bune.

După doi ani de pauză, din cauza pandemiei, din toamna lui 2022 se reia programul „Școală după Școală”. De acest program vor beneficia un număr de 5.527 de elevi din clasele primare și gimnaziale, înscriși la unitățile de învățământ de stat.

Costurile se ridică la 33.344.500 de lei și vor fi suportate de Primăria Sectorului 6.

Consiliul Local al Sectorului 6 a aprobat în ședința de marți, 26 iulie, finanțarea programelor de tip after school, care vor fi organizate în 24 de unități de învățământ din Sectorul 6.

Primăria asigură masa de prânz pentru fiecare elev înscris în program (în limita a 20 de lei/elev/zi), plus resursele necesare pentru minimum trei ore de activități educaționale pe zi (de la ora 12.00 la 15.00), au transmis reprezentanții Primăriei Sectorului 6 într-un comunicat de presă.

Se poate prelungi contra cost

La cererea părinților care nu reușesc să-și ia copiii de la „after” la ora 15.00, programul poate fi prelungit, însă contra cost.

La cererea părinților pentru minim 50% dintre elevii înscriși într-o grupă, unitățile școlare vor asigura activități educative și de supraveghere a elevilor până la ora 18.00, costul serviciilor aferente fiind accesibil și suportat de către părinți.

Acest cost va fi de maximum 250 de lei pe lună și va scădea dacă numărul de copii care vor participa la programul prelungit este mai mare”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.

Așadar, părinții care vor să-și lase copiii mai mult timp la after school, trebuie să depună o cerere către consiliile de administrație ale unităților școlare înscrise în program.

Acestea vor decide, în baza solicitărilor primite, modalitatea de prelungire a programului, modul de reorganizare a grupelor, în funcție de numărul de elevi doritori, costurile suplimentare, apoi se va stabili contribuția pe care fiecare părinte o va avea de plătit.

Care este programul copiilor la after school

Ce vor face copiii în cele 3 sau 6 ore de la after? În principal temele pentru a doua zi, dar și activități extracurriculare, la alegerea fiecărei instituții.
Supravegherea celor mici o vor face profesorii din cadrul școlilor respective, sau și din exterior.

Programul „Școala după Școală” din acest an școlar este cel mai amplu și mai extins de până acum.

Impactul bugetar va fi de aproximativ 33.344.500 de lei, împărțiți astfel: 19.344.500 lei pentru asigurarea mesei zilnice și 14.000.000 lei pentru plata personalului implicat în cadrul activităţilor programului, notează antena 3.

Simona David

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel