Sari la conținut

Viața unei copile de trei ani a fost salvată chiar de mama adoptivă care i-a donat ficatul. Transplantul a avut loc în București

Spitalizare copil
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
fetita de 10 ani, in coma

O fetiță de numai trei ani și șapte luni a fost salvată de mama ei adoptivă. Copilul a primit o bucată de ficat de la mama sa.

Micuţa a fost diagnosticată anul trecut, în luna martie, cu o tumoră malignă. Transplantul a putut fi realizat abia acum, la Spitalul Clinic Fundeni din Capitală.

„Este un început de an bun pentru transplantul hepatic din România. În aceste trei săptămâni din luna ianuarie au fost efectuate patru transplanturi hepatice de la donator cadaveric şi două transplanturi hepatice de la donator viu la doi copilaşi, la două fetiţe de 3 ani şi 3 ani şi aproximativ jumătate.

Este munca mai multor echipe şi mă refer aici la echipa de la Fundeni unde sunt implicaţi o serie de specialişti (…) şi cadre medii şi o coordonare între Spitalul Fundeni şi Spitalul Grigore Alexandrescu, acel nou centru despre care povesteam altădată, care a fost înfiinţat în urmă cu un an, special pentru transplantul hepatic pediatric”, a precizat Vlad Braşoveanu, medic primar chirurgie generală, la Medika TV.

Și-a donat ficatul fetiței înfiate

Medicul s-a referit şi la două cazuri deosebite, în care au fost făcute transplanturi la copii.

„A fost o fetiţă cu atrezie de căi biliare care a fost transplantată cu acel lob stâng de la tată, lunea trecută şi miercurea trecută a fost transplantată altă fetiţă cu hepatoblastom, de la mamă de data aceasta. Şi de ce este impresionant cazul?

Această fetiţă a fost înfiată, ba mai mult, mămica a înfiat şi un frăţior de-al acestei fetiţe, deci practic doi copii au fost înfiaţi şi iată că mămica vitregă, vitreg în sensul că nu este mama biologică, ea a donat acest fragment de ficat care i-a salvat viaţa”, a mai spus Braşoveanu, conform news.ro.

Compatibilitatea între donator şi cel care primeşte transplantul

Sursă Foto: Unsplash

Întrebat cum se stabileşte compatibilitatea între donator şi cel care primeşte transplantul, Braşoveanu a explicat că sunt făcute mai multe investigaţii.

„Acest tip de intervenţie chirurgicală este una programată. Este o perioadă anterior operaţiei în care donatorii sunt investigaţi, în cazul dat, la prima fetiţă tatăl a fost compatibil cu fetiţa, în cazul al doilea a fost mama compatibilă.

Comparativ cu alte tipuri de transplant, transplantul hepatic este mai permisiv, în sensul că, sigur, se fac toate testele de compatibilitate, dar s-a constatat de-a lungul timpului grupa sanguină şi RH-ul este aproape suficent pentru că în unele cazuri, când compatibilitatea a fost prefectă, au fost anumite complicaţii.

În alte situaţii, când compatibilitatea nu a fost prefectă, au mers bine. Atunci, cumva, ficatul este mai permisiv comparativ cu alte organe, de exemplu cu rinichiul sau cu cordul. Dar asta nu însemană că nu se iau toate măsurile, pentru a stabili o compatibilitate perfectă. În cazul dat a fost o compatibilitate perfectă”, a mai spus Braşoveanu.

Starea micuței paciente este bună

Laura Bălănescu, coordonatorul Centrului de transplant hepatic de la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală a precizat că pacienta are deja o stare generală bună.

„Pacienta este deja pe secţie, cu stare generală foarte bună, şi-a reluat funcţiile, mănâncă, nu sunt probleme, evoluţia este foarte bună. Dar e de muncă în continuare, ea va fi de urmărit o perioadă foarte lungă.

Ea va avea un regim special, toţi aceşti copii au un regim special de viaţă. În principiu vor avea la început un regim alimentar, fără efort deosebit, un tratament anume. Pe măsură ce trece timpul, lucrurile uşor-uşor intră în normal”, a spus Bălănescu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel