Din cuprinsul articolului
Fost manager al Institutului Marius Nasta din Capitală, conferențiar universitar, doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, profesor asociat cu peste 90 de studii publicate și implicat în cercetări privind obezitatea, diabetul, impactul COVID-19 asupra plămânilor, medicul pneumolog Beatrice Mahler a dezvăluit într-un podacast diverse situaţii din experienţa sa profesională în care a simţit un fel de intervenţie divină în actul medical.
„Sunt un om care simt că sunt bine când pot să ajut, când pot să fiu lângă oamenii care au nevoie. Când pot să dăruiesc ceva din ceea ce am învățat, când pot să fiu lângă omul care are o suferință și când văd că atunci când vorbesc cu el, chiar dacă nu rezolv lucrurile pentru că nu întotdeauna putem găsi soluții, poate să plece de lângă mine liniștit că…
Sunt acolo și mă poate găsi și îmi place să cred, deși poate că vor fi persoane care nu au simțit asta pentru că nu suntem perfecți, îmi place să cred că mâna-ntinsă unui om atunci când are nevoie și… ușa deschisă, care rămâne deschisă sau posibilitatea prin care el poate să ajungă la tine într-o nevoie, face foarte mult în viață, indiferent unde suntem, ce profesie avem, cine suntem, pentru că… Suferim toți din lipsa umanității.
Cred că asta este problema pe care o văd eu acum, în ultima perioadă. O problemă pentru care toți ne-o dorim, să vedem umanitatea în cel de lângă noi, să vedem empatie, o definim medical mai des, dar până la urmă…”, a mărturisit medicul în podcastul realizat de jurnalista Alessandra Stoicescu.
Medicul susţine că este foarte importantă sinceritatea: „Eu cred că, în primul rând, trebuie să fim sinceri cu cei de lângă noi și încerc să mă comport cu oamenii de lângă mine așa cum mi-ar plăcea mie să se comporte cineva cu mine, dacă aș avea o nevoie sau o problemă. Să înțeleg ceea ce se întâmplă, atât cât poate fi înțeles, cât explică medicina azi, pentru că sunt multe lucruri la care nu avem răspuns.
Să înțeleg care este situația lui, pentru că nu toți suntem la fel și pentru că unii au reacții care unor sunt neînțeles. Dar cu siguranță în fața bolii, toți suntem vulnerabili și există o mare diferență și experiența de management m-a ajutat să ajung și să văd oamenii împărțiți în două mari categorii și îmi pare rău să spun asta, dar asta e realitatea mea, pe care o văd eu”.
„Până să ajung manager, am cunoscut doar omul bolnav”
Dr. Mahler a mărturisit că „omul care ajunge la medic pentru că are o nevoie, este într-o suferință și este într-o fragilitate extraordinară, pentru că atunci când nu mai ai sănătate, ai senzația că toate se duc, se prăbușesc pe lângă tine. Și am ajuns să fac management și să am interacțiuni cu oameni sănătoși. Atunci când omul este sănătos, devine mult mai rău, devine mult mai agresiv, pentru că are senzația că viața este veșnică.
Abia când ajunge să fie bolnav își dă seama de fragilitatea timpului și de timpul ăsta care se scurge și nici nu-ți dai seama că n-au trecut ani prin viață și practic revenind acum de câteva luni. Lângă pacienți, îmi dau seama că această categorie, aceste două categorii sunt la fel de reale și de valabile și nu știu cum aș putea să le transmit oamenilor sănătoși, să înțeleagă că…
Suntem vulnerabili și că boala nu alege și că suntem într-un egal mai mult decât dur atunci când vorbim de boală și că nu există vinovați, indiferent de ce boală avem. Nici măcar fumătorul nu este vinovat că face cancer, până la urmă acum se dovedește”.
„Ne luptăm pentru fiecare zi din viața unui om, care are un diagnostic curabil”
Medicul a punctat şi faptul oamenilor le este frică de moarte, pentru că nu știu ce înseamnă moartea: „Marea majoritate cu care am vorbit le este frică de moarte pentru că le este frică de durere și nu știu ce va însemna momentul respectiv. După ce vezi câțiva oameni cu mor și cât de ușor se sting și că de fapt e mai mare suferința până ajungi în momentul respectiv și că trecerea aceea este de cele mai multe ori o trecere lină care practic ajută organismul.
Îți dai seama că toată această luptă a finalului de viață și toate aceste probleme pe care le avem în acest moment în societate, pentru că trebuie să recunoaștem, e o luptă. De ce să nu îl intubăm și să-l ținem ventilat și să ne luptăm pentru fiecare zi? Da, ne luptăm pentru fiecare zi din viața unui om, care are un diagnostic curabil, care se poate vindeca, dar acolo unde este un cancer în fază terminală, acolo aceste manevre aduc doar suferință și atunci trebuie să fim oameni și să ne gândim la trupul ăla care suferă, care trebuie ajutat să nu-l doară, să poată să respire cât poate, să poată să mănânce, să se hidrateze.
Cam astea sunt nevoile unei persoane care ajunge într-un stadiu final de boală, nu neapărat de cancer, orice tip de boală. Așa că eu cred că atâta timp cât omul ajunge să vadă această trecere ca o trecere către viață, atunci când ajunge în acel moment, cel puțin la pacienții mei, da? Cred că și Dumnezeu îți trimite pacienți după sufletul tău și după… modul în care tu vezi viața, că fiecare doctor are pacienții lui și fiecare pacient te alege pentru că are o anumită chimie cu tine.
„Preotul este de mare ajutor”
Referindu-se la pacienţii aflaţi în stare terminală, medicul susţine că „preotul este de mare ajutor în momentele astea și nu doar preotul, și psihologul. De ce să nu recunosc că e foarte importantă discuția cu psihologul?
Dar doar singur, ca medic, nu reușești să faci față acestor momente, pentru că tu-i acordi pacientului 10 minute, poate 15 minute, el rămâne cu gândurile lui, cu întrebările lui și atunci are nevoie de încă o persoană să vină să-i spună din punctul lui de vedere cum se vede finalul de viață, care e… Da, de ce să nu recunoaștem? Ne gândim la el dacă suntem… Și ne sperie. Și ne sperie”.
„Avem un dar de la Dumnezeu”
„Eu cred că fiecare, așa cum spuneam, are un dar și trebuie să mulțească darul ăsta. Avem un dar de la Dumnezeu. Tu ai darul de a ne pune întrebări astfel încât să vorbim și să spunem lucruri pe care nici nu mă gândeam că le-aș fi spus. Nu m-am gândit că azi o să vorbesc despre moarte, despre momentul ăla de trecere care…
În discuția cu pacientul este un moment foarte intim, adică nu poți să vorbești despre asta decât stând lângă pacient, luându-l de mână, uitându-te în ochii lui, intrând într-o relație mai mult decât fizică, adică e o apropiere pe care eu simț, adică el trebuie să aibă mare încredere în tine ca să… poată să înceapă să accepte acest tip de dialog cu tine. Nu poți la primul dialog cu un om să vorbești despre asta decât dacă ești foarte dur. Așa că tu ai talentul tău.
Mie mi-a dat Dumnezeu altceva pentru că rolul meu în viață este altul, să fiu lângă oamenii care sunt în suferință și dintre toate bolile pe care… care sunt pe pământul ăsta și pe care le-am văzut, cred că cea mai cruntă moarte este cea în care nu poți să respiri. Pentru că teama noastră și atacurile de panică pe care le-au oamenii vin din lipsa de aer și senzația este că te sufoci. Și atunci frica cea mai mare este aceasta, să nu poți să respiri.
Și pacienții care au cancer și mă întreabă câteodată și eu cum o să mor. Bineînțeles că nu am răspunsul la întrebarea asta. Pentru că fiecare are felul lui, dar se liniștesc dacă le spui, păi nu se știe care va fi finalul, aici doar Dumnezeu știe. Însă s-ar putea, fiind inima foarte bolnavă, ca inima să fie prima care cedează.
Nu știu dacă mă crezi, dar faptul că trăiești cu ideea că inima s-ar putea opri și că această oprire a inimii este nedureroasă și nu produce nicio senzație neplăcută în corp pentru că pur și simplu nu mai știi ce se întâmplă, îi liniștește foarte mult. Pe când senzația aceea că te sufoci și că nu ai aer este extrem de dificil de dus.
De asta suntem noi medicii, acolo, să-i ajutăm să respire și să-i ajutăm să învețe să-și folosească organismul astfel încât să folosească fiecare resursă. Cât despre călătorie, face parte din drumul nostru în viață și cred că nu oricine se face medic, decât cel care are ca dar sau ca direcție în viață să poate să-i ajute pe oameni și să-i poată îndruma în această călătorie, eu cred că sunt foarte mulți medici”, a mai spus dr. Beatrice Mahler.
