Sari la conținut

Viitorul sună bine! Povestea tinerei care a obținut un punctaj de 943 de puncte din totalul de 950 la examenul de rezidențiat. Este prima pe țară!

doctori, consultație
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
doctori

În urmă cu câteva zile, a avut loc examenul de Rezidențiat organizat de către Ministerul Sănătății. În comparație cu anii precedenți, când numărul de locuri disponibile a fost cu mult mai mare, anul acesta au fost doar 6.219 locuri în întreaga țară, concurența fiind acerbă.

Primul loc a fost obținut de către o tânără absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București care a obținut 943 de puncte din 950. Pe lângă primul loc obținut la examenul de Rezidențiat, tânăra a finalizat Facultatea de Medicină cu 10.

 

„Încerc să rămân în România. Totul depinde şi de condiţii. Nu am plecat de la început cu ideea de a părăsi ţara, dar asta nu înseamnă că este imposibil. Pe parcursul facultăţii m-au atras mai mult domeniile legate de Medicină Internă şi Cardiologie. Mai sunt câteva zile până la repartiţie, în care se mai poate gândi unde şi cum”, a explicat tânăra pentru TVR Iaşi.

Originară din Iași, tânăra Lucia a absolvit în anul 2015 Colegiul Național din Iași obținând nota 10 la examenul de Bacalaureat. Din punctul ei de vedere, viitorii medici, au nevoie pe lângă salariile motivante, de încrederea pacienților și de siguranță.

„La acest moment, desigur, nu vorbim de rezultate finale! E o mare bucurie pentru mine si vreau sa-i felicit pe toti colegii mei care au participat la examenul de Rezidențiat 2021! Desigur, acest important test nu se rezuma doar la acest moment, el este rodul unei munci de 6 ani in facultate.

Pe de alta parte, din moment ce am sustinut concursul in Romania, asta arata ca imi doresc sa performez in tara. Da. A fost un examen dificil, având in vedere ce subiecte au fost si ce bibliografie am avut la dispozitie, respectiv contexul pandemic in care a fost sustinut totul!

Cred, sincer, că, atât in Sanatate, dar si in alte domenii e nevoie de o mai mare sustinere, inclusiv materiala! România are nevoie mai mult ca oricand de asa ceva! Sunt zone vitale pe care trebuie sa le sustinem din plin”, a declarat Lucia Indrei, ieșeanca cu cel mai mare punctaj la examenul de Rezidențiat 2021.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel