Din cuprinsul articolului
Vindecare prin puterea minții. Profesorul Constantin Dulcan a dezvăluit sâmbătă că există o șansă alternativă de vindecare, la nivel subconștient, pe care a experimentat-o și care funcționează.
‘Noi nu vorbim de autovindecare în sensul că renunţăm la medicina clasică. (…) Un psihiatru american, David Hawkins, care şi-a descoperit nişte cantităţi iniţiatice încă de mic, a învăţat să îşi vindece orice boală, cancer tuberculoză, o mie de lucruri. Şi predând asta la studenţi şi spunând că uite, totul se poate vindeca, studenţii au început să râdă că ‘purtaţi ochelari, pe asta nu aţi reuşit’.
Povesteşte că aveau dreptate şi 6 luni s-a chinuit să vadă fără ochelari şi a reuşit (…) Unii medici se sperie grozav că, dacă le vorbim de căi alternative, ei rămân fără pâine. Nu e adevărat. E atâta loc în lumea asta pentru toţi medicii şi pentru noi toţi încât nu trebuie să excludem o cale sau alta. Dar eu am experimentat lucrul ăsta.
Este posibil, funcţionează’, a declarat Dumitru Constantin Dulcan, în cadrul conferinţei ‘Inteligenţa materiei – forţa subconştientului în procesul de vindecare’, organizată în cadrul ediţiei a doua a SMArtFest de la Borsec, potrivit DCnews.
Profesul subliniează stresul acut ‘are rolul de a te pune în gardă’, în timp ce stresul cronic înseamnă ‘un drum deschis inflamaţiilor’, prin scăderea imunităţii.
‘Şi, din cauza faptului că imunitatea noastră este prima afectată, noi ar trebui să trăim în jur de 130 de ani şi o spun japonezii, nu trăim decât 75- 80 de ani, cu câteva excepţii care ajung 90 chiar poate 100.
Asta pentru că timusul nostru care instruieşte leucocitele, celulele care trebuie să ne apere, care circulă prin tot organismul ca nişte gardieni care păzesc o instituţie, la vârsta de 60 de ani deja mai funcţionează 5%. (…)
Cu cât ştii mai mult, cu atât îţi dai seama că ştii mai puţin. (…) Realitatea a demonstrat că se fac foarte multe conexiuni în timpul somnului când noi nu suntem conştienţi, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar.
De aceea spun că ştim foarte puţine lucruri despre noi, dar asta este una din căile prin care noi ne putem autovindeca’, a explicat Constantin Dulcan.
Boala Huntington este o afecțiune ereditară care provoacă degradarea progresivă a celulelor nervoase din creier,…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon că a…
Oamenii de știință au studiat ani de zile efectul dietei şi al stilului de viaţă…
În contextul scandalului legat de medicul Cătălin Cîrstoiu, care s-a retras din cursa pentru Primăria…
Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla…
Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor. Patriarhul…