Categories: Ştiri sănătate

Virgil Musta, despre mușcătura de căpușă. Cum o îndepărtezi și de ce este necesar la medic, deși ai extras-o acasă?

Mușcătura de căpușă poate fi un pericol substanțial pentru sănătatea ta. Acestea pot provoca boala Lyme, dacă sunt purtătoare ale microbului numit Borellia. Pentru a preveni acest pericol, medicii recomandă ca oamenii să evite pe cât de mult posibil zonele împădurite sau parcurile unde iarba nu este cosită.

Pentru ca boala Lyme să fie contractată, căpușa trebuie să fie contaminată cu microbul Borellia. De asemenea, este bine de știut că, dacă ai fost mușcat de căpușă, aceasta trebuie să fie îndepărtată în primele 24 de ore.

După 24 de ore, căpușa infectează gazda cu acest microb, care provoacă boala Lyme. Astfel, este esențial să previi acest pericol, însă este important și să știi cum procedezi dacă ai fost deja mușcat de o căpușă.

Cum extragi o căpușă și de ce trebuie să te duci la medic după extragere?

Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, a explicat pentru Digi 24 de ce este esențial să mergem la medic, deși am extras singuri căpușa, acasă. De asemenea, medicul oferă un ghid pentru extragerea eficientă a acestora.

Cum o extragi?

„Este important ca după ce ești mușcat de o căpușă să mergi imediat la medic. Boala poate fi prevenită. Cel mai simplu mod de a preveni este de a nu menține căpușa mai mult de 12-24 de ore pe piele.

Aceasta înseamnă că după ce am fost la iarbă verde, în fiecare seară ar trebui să facem duș și să urmărim dacă nu avem acea căpușă pe piele.

Dacă o găsim, este foarte important să o scoatem, și dacă nu dorim noi, trebuie să ne prezentăm la spital pentru ca specialiștii să o scoată.

Dacă facem așa ceva putem preveni această boală Lyme.

În momentul în care am descoperit-o, putem să îmbibăm un tifon în alcool sau în iod și ținem 5 minute deasupra căpușei. Este suficient ca picioarele căpușei să nu mai strângă atât de puternic de tegument, și foarte ușor se scoate căpușa răsucind invers acelor de ceasornic”, explică medicul.

De ce este necesar să mergi la medic după extragere?

„Căpușa se poate scoate acasă, dar e foarte important, după ce am scos-o să urmărim locul de mușcătură. Dacă se mai vede un punct negru va trebui să mergem la medic ca să fie scos și capul, pentru că probabil acesta s-a rupt. Dacă nu se vede acest punct negru putem sta liniștiți, că nu ne contaminăm.

Ca să se producă boala Lyme trebuie să se îndeplinească două condiții. În primul rând căpușa să fie infectată, contaminată cu acest microb care se numește Borellia. Nu toate căpușele sunt contaminate. Iar a doua condiție este ca să treacă cel puțin 24 de ore. Pentru că până în 24 de ore, căpușa nu apucă să arunce acest microb în sângele organismului gazdă”, adaugă medicul Virgil Musta.

Recent Posts

Cantitatea exactă de vin pe care trebuie să o bei pentru îmbunătățirea sănătății inimii și prevenirea cancerului

Vinul își are rădăcinile în Mesopotamia antică, cu aproximativ 6.000 de ani în urmă. Sumerienii…

11 minute ago

Horoscop chinezesc: singurele două zodii care nu simt nimic în fața morții

Previziunile horoscopului chinezesc pentru începutul celei de-a cincea luni a anului anunță niște zile pline…

42 de minute ago

Lucruri puțin cunoscute despre răstignirea lui Iisus. Ce s-a întâmplat în momentul în care Mântuitorul Și-a dat ultima suflare

Paștele este una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creștin. În timp ce mulți…

o oră ago

Ouă pe care ar trebui să le eviți! Medic: Pot genera o toxiinfecție groaznică

Ouăle ar putea fi contaminate cu bacterii periculoase, cum ar fi Salmonella, care poate provoca…

2 ore ago

Părintele Vasile Ioana: Mormântul lui Iisus Hristos este în fiecare biserică astăzi

Părintele Vasile Ioana a amintit despre importanța Prohodului Domnului, o slujbă la care credincioșii participă…

2 ore ago

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Lidia Fecioru: Ne va purta noroc

Ce trebuie să ai în portofel în noaptea de Înviere. Bioenergoterapeutul Lidia Fecioru a dezvăluit…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic