Categories: Ştiri sănătate

Virusul HIV, aproape de a fi ERADICAT

Cercetătorii au reuşit să elimine virusul HIV din componenţa moleculară a mai multor animale folosind un instrument de manipulare genetică.

Cercetătorii de la Universitatea Temple şi Universitatea din Pittsburgh şi-au anunţat reuşita în legătură cu 3 tipuri diferite de animale, printre care se numără şi un şoarece căruia i-au fost administrate celule umane, pentru a îl umaniza pe cât posibil. Apoi au început tratamentele pentru HIV.

”Noul nostru studiu este mult mai cuprinzător”, a susţinut într-o declaraţie Wenhui Hu, profesor asociat la Universitatea Temple.

”Am confirmat datele cercetării anterioare şi am îmbunătăţit eficienţa strategiei noastre de manipulare genetică. De asemenea, am demonstrat că ea este eficientă în cazul a două modele suplimentare de şoareci — unul care reprezenta infecţia acută din celulele şoarecelui, iar celălalt reprezentând infecţia cronică, sau latentă, din celulele umane”, a adăugat acesta.

În urma unui singur tratament cu CRISPR/Cas9, fragmente virale au fost excizate cu succes din celulele umane având infecţii în stare latentă încorporate în ţesuturile şi organele şoarecilor, a precizat cercetătorul.

Recent Posts

Epidemie de miopie! Jumătate din populaţia planetei va avea nevoie de ochelari

Cercetătorii estimează că aproximativ jumătate din populația planetei va avea nevoie de lentile de corecție…

3 ore ago

Se schimbă tratamentul pentru pacienţii cu diabet. Ţara europeană care a luat decizia radicală

O ţară europeană a luat decizia radicală de a începe să le ofere pacienţilor care…

4 ore ago

ANM, semnal de alarmă: PLOI şi VIJELII de Paște. PROGNOZA detaliată

Meteorologii atrag atenţia că vremea va continua să fie capricioasă, iar temperaturile vor scădea la…

4 ore ago

Decizie-şoc luată de familia marelui fotbalist argentinian Diego Maradona. Un nou raport privind cauzele decesului

Copiii fostului mare fotbalist argentinian Diego Maradona, care a murit în 2020, au cerut justiţiei…

5 ore ago

Cele mai periculoase 3 băuturi pentru diabetici

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), valoarea normală a glicemiei la adulţi este cuprinsă între…

5 ore ago

Medicii din Iaşi au prelevat organe de la un donator din Bulgaria

Agenţia Naţională de Transplant (ANT) anunţă că medicii din Iaşi au transplantat organe prelevate de…

6 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic