Sari la conținut

Vitamina care te protejează de infarct. Este considerată un elixir pentru inimă

Infarctul miocardic
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Infarctul miocardic nu are simptome

Numeroase studii au demonstrat beneficiile medicale ale acestei vitamine, inclusiv reducerea riscului de atac de cord.

Potrivit mediculului imunolog Elena Grek, vitamina B6 acţionează benefic pentru sănătatra inimii datorită a trei substanţe esenţiale : piridoxina, piridoxalul și piridoxamina. Pentru oameni, fosfatul de piridoxal este de cea mai mare importanță – forma activă a nutrientului, care se formează în organism în timpul procesării substanțelor din alimente.

Vitamina B6, denumită și piridoxină, se găsește într-o varietate de alimente de origine animală și vegetală, potrivit Healthline. Deseori producătorii o includ în alimente fortificate, precum cerealele pentru micul dejun și batoanele nutritive.

Vitamina B6 este implicată în peste 150 de reacții enzimatice. Acestea îți ajută corpul să proceseze: proteinele, grăsimile și carbohidrații pe care le consumi. În plus, se asociază cu funcțiile sistemului nervos și imunitar.

O funcție importantă a vitaminei B6 se referă la modul de echilibrare a nivelurilor de homocisteină, un produs intermediar al metabolismului altor aminoacizi.

Un exces de homocisteină în sânge sau hiperhomocisteinemia este deosebit de periculoasă pentru funcționarea sistemului cardiovascular, crescând riscul de accident vascular cerebral și atac de cord.

obiceiuri sanatoase pentru inima
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Participă la procesele metabolice

Fosfatul de piridoxal stimulează activitatea enzimelor digestive care descompun nutrienții din alimente. În primul rând, ele transformă proteinele în complexe de aminoacizi, fără de care funcționarea normală a fiecărui organ al corpului este imposibilă.

În plus, acest nutrient contribuie și la metabolismul grăsimilor, ajutând organismul să absoarbă mai bine acizii grași nesaturați. De asemenea, stimulează producția de acizi nucleici – compuși cu molecule înalte de ADN și ARN. Aceste substanțe sunt purtătoare de informații genetice ale unei persoane, reglând procesele de reînnoire celulară ale organismului și încetinind îmbătrânirea acestuia.

Ajută la producerea de globule roșii

Fosfatul de piridoxal este direct implicat în producerea de globule roșii, componente ale hemoglobinei proteice care conțin fier, responsabile pentru transportul oxigenului către țesuturi și organe.

Specialiştii atrag atenţia că un deficit de vitamina B6 poate afecta negativ funcționarea trombocitelor și chiar poate provoca probleme de coagulare a sângelui.

Numeroase studii au demonstrat că vitamina B6 are efecte benefice asupra tensiunii arteriale, normalizează metabolismul lipidic şi ajută la eliminarea excesului de colesterol.

Semne ale deficienței de vitamina B6

Lipsa de vitamina B6 din organism te poate face să te simți obosit și să te miști mai lent. Schimbările de dispoziție se numără printre aceste semne ale deficienței de vitamina B6. Deficiența de vitamina B6 îți poate afecta starea de spirit. Astfel, poate crește riscul de a dezvolta: depresie, anxietate, iritabilitate și senzație de durere.

Deficiența de vitamina B6 poate cauza glosită, o afecțiune în care limba poate deveni dureroasă și netedă și se poate inflama sau înroși.

Dacă simți furnicături și amorțeală în: mâini, picioare și degete, te poți confrunta cu o tulburare a nervilor numită neuropatie periferică. Lipsa vitaminei B6 poate contribui la declanșarea acesteia deoarece are un rol esențial în susținerea sănătății nervilor, conform WebMD.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel