Sari la conținut

Vlad Ciurea, neurochirurg: ”Cel mai bun supliment alimentar pentru organism!” Trebuie consumat zilnic

Vlad Ciurea, neurochirurg, a dezvăluit care este cel mai bun supliment alimentar pentru organism. Trebuie consumat zilnic!

”Cel mai bun „supliment alimentar” pentru organism este mâncarea cât mai naturală. Cea de la țară, dacă se poate, de la micii producători. O mâncare ținută cât mai puțin la congelator, fără aditivi, fără coloranți.

Pentru că, pe lângă apă, odihnă și oxigen, și mâncarea este importantă pentru creierul nostru. E bine de știut că mâncarea procesată vine uneori „la pachet” cu surprize neplăcute pentru organism, celebrele E-uri. Unele sunt teribil de periculoase. Am colaborat la scrierea unui Ghid de buzunar chiar pe această temă.

Un exemplu: E 951, îndulcitor și potențiator de arome sintetic. Este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul! Se descompune, printre altele, în acid aspartic. Acesta suprastimulează neuronii, până la epuizare și distrugere. Prin urmare produce migrene, amețeli, oboseală cronică și multe altele. Nu întâmplător este interzisă utilizarea acestui E 951 în alimentele destinate sugarilor și copiilor mici.

Din păcate, educația alimentară este redusă la noi… Produsele fast-food și în general mâncarea procesată sunt la îndemână și la prețuri mici. Recomand să fim atenți la acest aspect în îngrijirea copiilor, adolescenților și tinerilor noștri”, scrie profesorul pe Facebook.

Recomandări prețioase pentru un creier sănătos!

Profesorul Vlad Ciurea a oferit o câteva recomandări prețioase pentru un creier sănătos!

„Recomand o linguriță de miere zilnic. Recomand, de asemenea, puțină ciocolată. Dar nu ciocolată cu adaosuri, însiropată cu zeci de miresme și alte lucruri. Ciocolata neagră”, a precizat neurochirurgul Vlad Ciurea, doctor în ştiinţe medicale şi profesor universitar.

„Foarte bune stimulatoare pentru creier sunt semințele. Nu recomand zahăr, care este periculos pentru creier. Miere și fructe. Recomand pește slab și carne de curcan, cu puține calorii. Toate acestea favorizează transmițătorii din creier și ajută procesele cerebrale. Sunt cunoscute, dar e bine să le revedem din când în când”, a precizat neurochirurgul Vlad Ciurea.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel