Sari la conținut

Vlad Voiculescu atac dur la adresa lui Cîțu: „domnul Cîţu face în continuare figuraţie, refuză orice măsuri de prevenţie care să salveze vieţi şi ne spune sec că a mai alocat nişte fonduri”

Scandalul privind subraportarea deceselor
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, lansează un atc dur la adresa premierului intermiar, Cîțu. În contextul în care se vorbește numai de paturi ATI din vară, din păcate, nu au fost luate măsurile necesare, iar acum un bolnav infectat cu covid trebuie să aștepte și o oră dacă sună la ambulanță. Dacă timpul de așteptare la telefon este de minim o oră, situația din teren este cu mult mai gravă, unde timpul de așteptare este la nivelul orelor pentru un bolnav în stare gravă.

„Deci nici dacă nu ar mai fi tratat nimic spitalele din ţara asta – nici infarct, nici AVC, nici cancere, nici nimic – tot nu ar fi fost destule locuri pentru toţi românii care ar avea nevoie”, susţine el, adăugând că asta arată cât de importante erau vaccinarea şi măsurile de prevenţie.

„Astăzi dacă cineva a sunat la 112 şi a cerut o ambulanţă în Bucureşti a trebuit cel mai probabil să aştepte cel puţin o oră în telefon. Tot astăzi pacienţi au trebuit să aştepte ore în ambulanţe şi ore la triaj, pentru că medicii – puţini, sau medicul – pentru că se întâmplă să fie şi unul singur pe secţie chiar la spitale judeţene mari –  tocmai încercau să resusciteze pe cineva. Probabil că deja avem mai mulţi pacienţi cu forme grave de Covid19 decât TOATE paturile ATI din ţara asta. Deci nici dacă nu ar mai fi tratat nimic spitalele din ţara asta – nici infarct, nici AVC, nici cancere, nici nimic – tot nu ar fi fost destule locuri pentru toţi românii care ar avea nevoie”, afirmă Vlad Voiculescu, joi seară, într-o postare pe Facebook.

El continuă spunând că asta arată „cât de importante erau vaccinarea şi măsurile de prevenţie, „într-o ţară în care din interes politic meschin” s-a vorbit doar de „paturi ATI”.

„În timpul ăsta, domnul Cîţu face în continuare figuraţie, refuză orice măsuri de prevenţie care să salveze vieţi şi ne spune sec că a mai alocat nişte fonduri (cu „doar” 6 luni întârziere!). Şi totuşi, cu toate păcatele găştii demolatoare din jurul domnului Cîţu, dacă eşti pesedist şi ai protestat împotriva măştii precum Ciolacu, dacă eşti pesedist şi ai încurajat prezenţa fizică obligatorie a copiilor în şcoli la incidenţă de peste 6 la mie precum Rafila, dacă le-ai promovat în mod dement pe nişte doamne precum Groşan, Alberts, Steer, … atunci ar trebui să ai măcat bunul simţ să taci. Iar dacă tu sau cineva în jurul tău o păţeşte, să îţi imaginezi măcar pentru un moment că aţi merge la tratament nu la spitalele pe care le-aţi furat 30 de ani ci la una dintre doamnele de mai sus”, conchide Voiculescu.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel