Sari la conținut

Vlad Voiculescu: Elevii nu trebuie să poarte mască la orele de sport în aer liber. Reacția părinților

Vlad Voiculescu: Elevii nu trebuie să poarte mască la orele de sport în aer liber. Reacția părinților.

La începutul lunii februarie, ministrul Educației Sorin Cîmpeanu îi transmitea ministrului Sănătății o analiză a Comisiei Europene cu situația din statele comunitare, care arăta că elevii nu poartă mască la orele de sport.

Astfel, Sorin Cîmpeanu a solicitat oficial Ministerului Sănătății, pe 1 martie 2021, să elimine obligativitatea purtării măștilor de protecție de către elevi în timpul orelor de educație fizică desfășurate afară sau în sălile de sport. Și introducerea obligativității ca elevii să mențină o distanțare de 2 metri, evitarea sporturilor de echipă și menținerea măștilor la vestiare și către sau de la ora de educație fizică.

Vlad Voiculescu: Elevii nu trebuie să poarte mască la orele de sport în aer liber.

Pe 3 martie Vlad Voiculescu a hotărât că va elimina obligativitatea purtării măștilor de către elevi la orele de sport care se desfășoară în spații deschise.

„Pe tema ore de sport – cu sau fără mască, recomandările Ministerului Sănătății sunt două:
1. Dacă ora de sport se desfășoară în aer liber, atunci purtarea măștii NU este obligatorie, cu respectarea distanței fizice recomandate între elevi.
2. Dacă ora de sport se desfășoară în interior, atunci recomandarea fermă a Ministerului Sănătății este să se poarte masca, iar argumentele pentru această recomandare pot fi împărțite în trei categorii – și v-aș ruga să citiți până la final înainte să vă formați propria părere”, a precizat Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu: Multe săli de sport nu se pot aerisi cum trebuie

Vlad Voiculescu a explicat, într-o postare pe contul său de Facebook, hotărârea ca elevii să poarte totuși mască de protecție la orele de sport care se desfășoară în interior. Postarea sa a devenit virală, cu mii de comentarii în doar câteva ore și sute de distribuiri.

„1.CONTEXT NAȚIONAL

a) Avem incidența în creștere a cazurilor de infectări la nivel național;
b) Avem de asemenea o creștere a cazurilor pozitive SARV-CoV-2 în rândul cadrelor didactice de la reluarea cursurilor și de numărul claselor/grupelor suspendate. Las aici câteva cifre:
În 23 februarie – 1 martie 2021 s-au înregistrat:
– 405 infectări în rândul elevilor până la data de 1 martie 2021;
– 418 infectări în rândul personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic până la data de 1 martie 2021;
– 494 de clase/grupe au suspendat activitatea în perioada 23 februarie – 1 martie 2021;
c) Avem de asemenea o creștere a numărului de tulpini UK cu rată de transmitere și contagiozitate crescută la copii;

2. CONTEXT SPECIFIC

Multe săli de sport nu se pot aerisi cum trebuie, asta în condițiile în care în timpul efortului fizic crește semnificativ nivelului de aerosoli ce pot vehicula SARS-CoV-2 de la o persoană infectată la o persoană sănătoasă, deci implicit riscul de transmitere;

3. REGULI EPIDEMIOLOGICE

Mai mult, în condițiile nepurtării măștii la ora de sport în spații închise, dacă un singur copil sau profesor este depistat pozitiv, toți ceilalți vor trebui să se izoleze! Ori asta ar zădărnici efortul susținut de a purta mască în timpul tuturor celorlalte activități școlare.
Cercetări științifice și recomandările organismelor de specialitate care susțin poziția de mai sus găsiți în comunicatul ministerului”, a explicat ministrul Sănătății.

Reacția părinților: Pe noi părinții cine ne întreabă dacă suntem de acord cu hotărârile Dvs?

Cele mai multe reacții sunt critice la adresa ministrului. Părinții îi reproșează acestuia că ei nu au fost întrebați dacă ei sunt sau nu de acord cu hotărârile care îi privesc direct pe copii.
  • Dl Voiculescu… Pe noi părinții cine ne întreabă dacă suntem de acord cu hotărârile Dvs? Pe cine reprezentați în guvern mai exact? Nu pe noi cetățenii? Nu sunteți acolo sa respectați drepturile și libertățile cetatenilor? Aveți idee câtor copii li se face rău în timpul orei de sport datorita măștii care oricum e apa de ploaie? Știti că obligarea unei copil la purtarea măștii in condițiile in care este vizibil că îi face rău se încadrează la rele tratamente aplicate minorului conform articolului 197 din cod penal? Va recomand să-i dați ascultare el ministru Câmpeanu și să scoateți masca de la orele de sport până nu o sa va treziți înconjurat de toți părinții ai căror copii au probleme din cauza mastilor. Și credeti-ma suntem multi. Daca ne reprezentați cu adevărat pe noi romanii atunci ne veți asculta și părerile noastre de părinți. Cred că ne cunoaștem mai bine copiii decât Dvs. Faceți un sondaj pe chestia asta și veți vedea că ați făcut o mare greșeală. Atenție!!! Oamenii s-au săturat de toate măsurile aberante….
  • Vlad Voiculescu, ai copii ?

..sau ne vorbesti din carti? In cazul in care la prima intrebare raspunsul este NU,atunci este evident ca NU AI CUM VREODATA SA INTELEGI tot ce a insemnat pentru copii acest an!!

  • Nepotul meu in clasa a treia a facut ora de sport in sala de sport care e in alta cladire. Si-a inghitit transpiratia pe sub masca si toate secretiile. Cu masca uda si transpirat s-a intors in clasa, iesind in frig. A stat bolnav o saptamana din cauza asta, cu infectie in gat. Si au fost mai multi copii in aceeasi situatie. Testati toti, niciunul nu a avut covid. Mai bine interziceti orele de sport in interior si se pot relua cand se va face cald afara.
  • E o tampenie sa faci (ora de) sport cu masca! Nu numai ca e dificil sa respiri intens cu masca, dar probabil chiar periculos. Vine vremea frumoasa, lasati copiii sa se plimbe o ora in natura daca ora de sport nu se poate desfasura in conditii de siguranta!

 

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel