Sari la conținut

Vladimir, supranumit „micul Einstein al Olteniei”, a inventat o baterie radio-izotopică ce ar putea alimenta un cartier rezidențial.

Sursă foto: Actualitatea
Vladimir Vîrzob este un tânăr de 16 ani, care la vârsta lui a reușit să inventeze o baterie radio-izotopică care ar putea alimenta un cartier rezidențial timp de un secol

Vladimir, supranumit „micul Einstein al Olteniei”, a inventat o baterie radio-izotopică ce ar putea alimenta un cartier rezidențial. Invenția sa a fost aplaudată și premiată la Salonul Internațional de la Varșovia.

Vladimir are 16 ani și învață la Colegiul Național Traian din Drobeta Turnu Severin. De mic copil, este pasionat de chimie și fizică nucleară. A fost botezat „Micul Eistein al Olteniei”, dar e o mândrie pentru toată țara.

„Primul salon de inventică la care am participat este Salonul de Invenții și Inovații Traian Vuia, Timișoara, la care am participat în 2020 cu invenția intitulată Moderator Nuclear CHR-X și la care am câștigat medalia de aur. E o substanță ce se plasează în interiorul reactoarelor nucleare și are rolul de a încetini neutronii rapizi rezultați în urma fisiunii. Astfel se crește probabilitatea ciocnirii dintre doi neutroni în urma căreia rezultă degajarea de energie termică care stă la baza funcționării unui reactor nuclear”, a declarat Vladimir Vîrzob în cadrul unui interviu pentru Observator News.

A inventat o baterie radio-izotopică ce ar putea alimenta un cartier rezidențial

Anul trecut, a inventat o baterie radio-izotopică ce ar putea alimenta un cartier rezidențial.

„O machetă 3D. E foarte simplificată, conținând doar elementele tehnologice de bază. Am exclus structurile secundare, tot ce înseamnă partea de răcire și de captare a energiei electrice, dar este foarte mică după cum se poate observa”, a declarat Vladimir Vîrzob.

Principiul de bază datează din secolul trecut, dar Vladimir i-a adus o abordare inovativă.

„Aceasta emite o energie de 12MW pe zi și am corelat consumul unui cartier rezidențial cu output-ul acestei baterii și am ajuns la această concluzie. Se preconizează că se va construi un reactor modular nuclear. Ar fi o premieră la nivel mondial și, pentru această infrastructură, trebuie implicit și specialiști”, a declarat Vladimir Vîrzob.

Acum, mare parte din cercetare o face acasă, după ore. Vladimir promite însă să rămână în ţară, pentru că visul lui e să dezvolte România.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel