Sari la conținut

Vor fi decontate și tratamentele pentru dureri acute și cronice. Dr. Daniel Coriu: Pentru noi, esenţial a fost să tratăm boala, nu întotdeauna prioritatea a fost calitatea vieţii

Un proiect de lege pentru decontare tratament pentru dureri. În momentul de față sunt acoperite doar la ATI şi pentru îngrijiri paliative. Cei cu dureri acute sau cronice care nu le ameninţă viaţa îndură chinul dacă nu au bani.

Experţii spun că durerea trebuie tratată precoce, să nu devină cronică.

În funcţie de intensitatea suferinţei, evaluată printr-un chestionar, ar trebui prescris cel mai potrivit tratament, iar astfel pacienţii s-ar recupera mai rapid şi cu mai puţine complicaţii.

”Durerea este al cincilea simţ vital, ca și frecvență respiratorie, cardiacă. Trebuie evaluată pentru că altfel generează un lanț de simptome. Creșterea tensiunii, accelerarea pulsului care pot genera complicații,” a declarat, pentru stiritvr, dr. Cristina Bertean, medic primar ATI, doctor în terapia durerii.

Prof. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România a menționat, potrivit aceleași surse: Pentru noi, esenţial a fost să tratăm boala, nu întotdeauna prioritatea a fost calitatea vieţii. În sectorul de stat chiar nu cunosc multe secţii care au specialişti în terapia durerii.

Tratamentul adaptat fiecăruia e un drept

Din cauza durerilor, mulţi clachează psihic şi chiar au tentative de suicid. Majoritatea celor în stadii terminale, cu cancer, mor în chinuri acasă, fără îngriirile paliative la care au deja deptul prin lege.

Mihai Lucian Băcanu, specialist în terapia durerii, a precizat, pentru stiritvr: ”Am avut copii care urlau de durere şi părinţi care veneau şi ne strângeau de mână să facem ceva pentru copilul lor. Imediat ce m-am întors în România, am început să merg prin toate spitalele de stat, să vorbesc cu toţi şefii din oncologie despre terapia durerii. Marea majoritate nu aveau timp sau nu erau foarte interesaţi de terapia durerii. Pacienţii, când ajung în fază de îngrijiri paliative, vin secătuiţi de forţe, de nervi, de bani, de orice. Cer o oră de linişte, o oră în care să doarmă.”

Cezar Irimia, preşedinte, Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer a subliniat că cererea de îngrijiri paliative e foarte mare şi facem cu rândul în centrele specializate şi Casa pune un stop la 16 zile, nu decontează mai mult.

Cu un RMN funcţional, cu neuromarkeri, pacienţii ar putea fi trataţi la timp. Tratamentul adaptat fiecăruia e un drept prevăzut şi de legea privind medicina personalizată, care tocmai a trecut de Parlament.

Diana Păun, consilier de stat, Administraţia Prezidenţială: Întregul sistem de sănătate românesc va trebui să se adapteze. Legea este lege. Sunt necesare noi abilităţi ale profesioniştilor şi noi instrumente.

Normele de care depinde aplicarea legii ţin de ministerul Sănătăţii, şi pentru planul anticancer. Reprezenanţii bolnavilor au anunţat că dacă nu vor fi gata în termenul legal, vor ajunge în instanţă.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel