joi, septembrie 16, 2021

Dacă vrei să călătorești în Grecia, în perioada următoare, trebuie să ai în vedere ultimele avertizări ale autorităților. Valul puternic de căldură a intensificat riscul aparițiilor incendiilor. În acest sens, autoritățile recomandă

ca avertizările periodice să fie cunoscute de toată lumea.

Un val de căldură afectează şi cea mai mare parte a Greciei. Temperaturile depăşesc în multe locuri 40 de grade Celsius. Turiştilor aflaţi acolo li se recomandă să urmărească şi avertizările autorităţilor legate de incendii. Căldura mare a deschis o serie de focare de incendiu, comunică RRA, citat de Rador.

Valul de căldură a afectat cea mai mare parte a teritoriului elen şi s-au înregistrat temperaturi la 40 de grade în Grecia Centrală, în timp ce insulele din Marea Ionică, în vestul ţării, dar şi cele din estul Mării Egee şi

insulele Dodecanezului, temperaturile vor atinge 38 de grade în timpul zilei.

Potrivit meteorologilor, canicula va culmina de astăzi şi până luni, 3 august, şi de aceea se recomandă cetăţenilor să ia toate măsurile de protecţie, să evite deplasările inutile şi expunerea la soare în orele de vârf şi să consume lichide, fără alcool sau cafeină.

Vrei să călătorești în Grecia? Atenție la avertizări!

În plus, se recomandă românilor aflaţi în vacanţă în Grecia să dea atenţie avertizărilor Secretariatului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă emise pe numărul de telefon 112 privind riscul de incendii

care se află la nivel de alertă de gradul IV sau V în anumite zone din Grecia Centrală, în vestul ţării şi în Peloponez, unde deja există focare active, iar pompierii operează de ieri în judeţul Ahaia, cu mijloace terestre şi aeriene pentru a stinge focare care s-au întins pe mai mulţi kilometri, arzând suprafeţe mari de pădure şi vegetaţie, iar locuitorii au fost evacuaţi din motive preventive.

Alte țări europene, afectate de temperaturile ridicate

Şi în Turcia, unde, de asemenea, sunt numeroşi turişti străini, trei oameni au murit şi alţi 100 au fost evacuaţi din cuza incendiilor

de vegetaţie care afectează sudul ţării.

Specialiştii britanici susţin că Regatul Unit este deja afectat de fenomenul încălzirii globale. Un raport publicat astăzi arată că schimbările climatice sunt responsabile pentru valurile de căldură extremă şi inundaţiile devastatoare din ultimul timp.

Ultimele stiri