Sari la conținut

Vrei să slăbeşti dar ţi-e greu să renunţi la fastfood? Iată ce plantă te poate ajuta să pierzi în greutate chiar dacă nu faci nicio schimbare de alimentaţie

Dacă îți este greu să renunți la alimentele preferate dar ai suficientă ambiție încât să faci exerciții fizice regulat, există o plantă care te va ajuta să slăbește chiar și în aceste condiții.

Ghimbirul este unul dintre aliaţii de nădejde ai persoanelor care vor să dea jos kilogramele în plus. În procesul de slăbire, pe lângă consumul constant de ghimbir, se recomandă şi efectuarea de exerciţii fizice regulate.

Folosit încă din antichitate, ghimbirul are un rol important în tratarea problemelor digestive. Mai exact, ghimbirul calmează durerile stomacale şi normalizează digestia, ceea ce duce la o bună funcţionare a sistemului digestiv pentru a putea susţine procesul de slăbire.

Potrivit specialiştilor, ghimbirul stimulează metabolismul, ceea ce determină arderea rapidă a caloriilor. În cazul persoanelor care consumă ghimbir frecvent, senzaţia de saţietate de instalează rapid şi astfel se reduce numărul de calorii consumate. Şansele de a slăbi sunt mai mari atunci când în cura de slăbire se introduce ghimbirul, decât dacă s-ar opta doar pentru dietă şi exerciţii fizice.

Acest lucru este susţinut de numeroasele studii realizate pe şoarecii de laborator, care au fost hrăniţi cu alimente bogate în grăsimi, dar care au reuşit să slăbească după ce le-a fost administrat ghimbir.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel