Sari la conținut

Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer. Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea legii: „Să le transmitem tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă”. În România, cancerul este a doua cauză a mortalităţii

Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer. Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea legii: „Să le transmitem tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă”. În România, cancerul este a doua cauză a mortalităţii.

În urma unei inițiative a Nicoletei Pauliuc, preşedintele Comisiei de Apărare din Senatul României, prima duminică din luna iunie, a fost declarată „Ziua Supraviețuitorului de Cancer”.

Această zi nu va fi doar una festivă, în care celebrăm viața. Ea instituie obligații pentru câteva instituții ale statului. Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Muncii, cel al Sănătății și cel al Educației vor avea campanii, alături de societatea civilă și organizațiile sindicale și patronale, prin care vor dezbate și promova în atenția publică problemele cu care se confruntă supraviețuitorii.

Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer. Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea legii: „Să le transmitem tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă”

Fiind ea însăși o supraviețuitoare a acestei boli, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc spune că a vrut să marcheze o astfel de zi pentru a „transmite tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă”, pentru că știe ce „temeri şi fantasme” există în viaţa celor care trec prin așa ceva.

„Am ales ca simbol al Zilei Naţionale a Supravieţuitorilor de Cancer, pe care anul acesta o sărbătorim în 5 iunie, nufărul galben: o floare gingaşă, dar spectaculoasă, născută din suferință. Nufărul reprezintă cunoaşterea luminii şi dragostea, dar mai ales renaşterea. Pentru că eu aşa văd momentul în care învingi această crudă boală, numită cancer: te naşti a doua oară.

Am inițiat Legea privind Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer pentru că mi-am dorit să avem o asemenea Zi specială pentru a sărbători viaţa, pentru a-i cinsti aşa cum se cuvine pe supravieţuitori, pentru a le spune că vieţile lor contează, că sunt iubiţi şi apreciaţi. Este un moment care îmi doresc să radieze de lumină pentru că ştiu, la fel de bine ca voi toţi, ce temeri şi fantasme există în viaţa fiecăruia chiar dacă boala a fost depăşită.

Cu această ocazie, vrem să le transmitem tuturor bolnavilor un mesaj de speranţă. Să le spunem că, la capătul acestei încercări cumplite, se poate obţine împlinirea. Că şi ei pot trece cu bine linia de sosire şi pot privi în urmă cu satisfacţie, pot fi învingători.

Vă dăruiesc din suflet tuturor un nufăr galben şi vă aştept să sărbătorim împreună viaţa”, arată senatoarea Nicoleta Pauliuc într-o postare pe Facebook.

Una din două persoane născute astăzi va fi diagnosticată cu cancer cândva pe parcursul vieţii. Totuşi, cum supravieţuim cancerului?

Conform mai multor studii, în SUA, una din două femei şi unul din trei bărbaţi vor dezvolta cancer de-a lungul vieţii. Un procent similar a fost raportat şi în Marea Britanie, unde un nou studiu publicat susţine că unul din doi oameni va fi diagnosticat cu o formă de cancer la un moment dat în viaţa lor. Cancerul e o problemă serioasă de sănătate şi în Uniunea Europeană, inclusiv în România.

„La noi, cancerul este a doua cauză a mortalităţii, după bolile aparatului circulator. Totuşi, astăzi cancerul nu mai este o sentinţă de condamnare la moarte, ci o maladie care în foarte multe cazuri poate fi depăşită cu bine. Similar cu o boală cronică. Însă pentru a supravieţui unui astfel de eveniment deloc improbabil sunt necesare câteva lucruri.

40% dintre cancere pot fi prevenite – aşa ne spun studiile existente. Cum facem însă să reuşim asta? În principal prin eliminarea factorilor de risc şi adoptarea unui stil de viaţă sănătos. Sunt lucruri pe care le cunoaştem cu toţii. Factorii de risc cu caracter general sunt – dincolo de istoricul personal sau familial de cancer – fumatul, obezitatea, consumul de alcool, unele infecţii virale (cum ar fi papilomavirusul uman – HPV), diverse produse chimice şi expunerea la radiaţii, inclusiv la radiaţii ultraviolete de la soare.

Nu cred că problema este necunoaşterea acestor riscuri. Întotdeauna a fost şi este vorba despre absenţa unor comportamente care să elimine riscurile”, a declarat Dr. Andrei Baciu, președinte CNCAV și secretar de stat în Ministerul Sănătății, potrivit platformei Ro Vaccinare.

Ziua naţională a supravieţuitorilor de cancer. Diferenţa dintre viaţă şi moarte o face momentul diagnosticului

Pe de altă parte, nu toate tipurile de cancer pot fi prevenite. Însă diferenţa dintre viaţă şi moarte o face momentul diagnosticului, lucru valabil pentru toate bolile cunoscute. Este o situaţie să descoperi un cancer într-un stadiu incipient, când, cu puţine excepţii, aproape că nu îţi afectează calitatea vieţii şi speranţa de viaţă, şi cu totul altă situaţie să descoperi un cancer într-un stadiu metastazat.

Pentru a ne încadra în prima categorie şi a ne da toate şansele pe care ştiinţa şi medicina le oferă astăzi, e necesar să ţinem cont de câteva recomandări în plus faţă de recomandările generale cu privire la factorii de risc şi stilul de viaţă.

Astfel, e necesară o atitudine pro-activă, adică prezentarea la screening pentru cancer. Societatea Americană împotriva Cancerului face recomandări de screening pe grupe de vârstă. Pentru femeile între 25 şi 39 de ani, se recomandă screeningul cancerului de col uterin. Pentru vârste cuprinse între 40 şi 49 ani, recomandările de screening sunt: pentru cancerul de sân, de la vârsta 45 de ani (cu opţiunea de a începe la 40 de ani); pentru cancerul de col uterin; pentru cancerul colorectal, începând cu vârsta de 45 de ani, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei.

Pentru vârste de peste 50 de ani, sunt recomandări de screening pentru cancerul de sân şi cancerul colorectal, iar persoanele care fumează în prezent sau au fumat anterior ar trebui să discute despre screeningul cancerului pulmonar cu un medic, în timp ce bărbaţii ar trebui să discute despre screeningul cancerului de prostată cu un medic.

„Pentru ambele tipuri de acţiuni, fie că ne referim la un stil de viaţă sănătos, fără factori de risc, fie că ne referim la screening, vorbim de comportamente. De multe ori, vizita la medic are loc mult prea târziu – fie pentru că nu ne este comod, fie pentru că accesul e dificil. Însă, de foarte multe ori, pentru că nu ne dorim veşti proaste, adică un diagnostic nou, eventual chiar un diagnostic grav. Aşa că amânăm, atitudine care ne este defavorabilă, evident”, a explicat Andrei Baciu.

Cum schimbăm aceste atitudini?

Este extrem de dificil de schimbat mentalităţi şi nu se poate face peste noapte, dar putem începe cu următoarea abordare: introducerea ideii de supravieţuitori ai cancerului. Nu este o idee abstractă, desprinsă dintr-un viitor îndepărtat, ci o realitate. Progresul ştiinţific medical asigură tratamente din ce în ce mai eficiente, astfel încât din ce în ce mai mulţi dintre cei diagnosticaţi cu cancer ajung să câştige lupta cu boala, devenind astfel supravieţuitori.

„Ştiind că atât tu personal, cât şi cei dragi ţie (unul din doi, cum spuneam), putem trece peste un diagnostic de cancer şi putem avea o viaţă normală şi după cancer ne dă curaj şi speranţă. Curajul de a merge la medic, imediat ce apar simptome, fiindcă ştim că, oricât de proaste ar putea fi veştile, acestea nu sunt tragice.

În România marcăm, în prima duminică a lunii iunie, Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer, mulţumită unei iniţiative parlamentare din 2021 a Nicoletei Pauliuc, senator în Parlamentul României, iniţiativă care a devenit lege după ce a fost promulgată de către Preşedintele Klaus Iohannis la începutul acestui an. Astfel, pe 5 iunie 2022, în prima duminică din luna iunie, vom sărbători pentru prima dată în România Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de Cancer.

Încă de la prima discuţie legată de această lege pe care am avut-o cu Nicoleta, am crezut că această abordare are puterea de a schimba lucrurile. Acum am convingerea că acest concept, al supravieţuitorilor de cancer, prin tot setul de acţiuni pe care le poate angrena, are puterea de a salva vieţi”, a concluzionat dr. Baciu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel