Sari la conținut

10 semne de alarmă ale unui ficat bolnav

Ficatul cântărește în medie un kilogram şi jumătate și este cea mai mare glandă din corp şi unul dintre organele interne ce se regenerează rapid dacă o parte din el este afectată.

Peste 25% din ficat poate fi extirpat şi, în maximum cinci luni, va creşte la loc în forma şi dimensiunea iniţială. Acest lucru este posibil graţie unei vascularizări foarte bogate, ce îi permite să îşi îndeplinească sarcinile principale, de a elimina toxinele din organism. Deşi se poate regenera rapid, alimentaţia necorespunzătoare şi stresul cotidian dăunează funcţionării lui, provocând afecţiuni grave cum ar fi ciroza sau hepatita C.

Starea continuă de oboseală

Oboseala accentuată poate indica o boala a ficatului. Este important să te prezinți la medic câd organismul îți dă semne că ar putea indica prezența unui cancer de ficat, precum oboseala accentuată, greața, vărsăturile.

Și dacă ai slăbit mult într-un timp foarte scurt, nu ai poftă de mâncare și ai dureri în partea dreaptă a abdomenului, trebuie să mergi la un control medical.

Amețești tot mai des

Un simptom frecvent întâlnit în cazul cirozei sunt ameţelile. În fazele incipiente, de cele mai multe ori, ciroza hepatică nu are simptome, însă aceste apar pe măsură ce afecțiunea se agravează.

Semnele care trebuie să îți dea de gândit și să te trimită la medic sunt lipsa poftei de mâncare, însoțită de stări de oboseală accentuată, de greață și amețeli, dar și de scăderi în greutate.

Alți indicatori ai bolii sunt durerile abdominale, creșterea în volum a abdomenului din cauza acumulării de lichid, umflarea picioarelor și icterul (colorarea în galben a tegumentelor și a mucoaselor).

Dureri în zona coastelor

Steatoza hepatică, cum i se spune în termeni medicali, apare atunci când se acumulează grăsimi în ficat, în proporție mai mare de 10%. Poate apărea din cauza consumului exagerat de alcool, sau a administrării de medicamente pe o perioadă îndelungată de timp.

„Ficatul gras“ este asociat și cu alte boli, precum diabetul, hipertensiunea arterială și hipotiroidia. În cele mai multe cazuri, nu prezintă simptome, dar la unii pacienți pot apărea oboseala, greața, durerile în partea dreaptă, sub coastă. De aceea, diagnosticul poate fi stabilit numai după efectuarea unei ecografii.

Modificărea culorii pielii

Un simptom vizibil care arată că ficatul are probleme este modificarea culorii pielii. Dacă pielea începe să fie mai palidă sau gălbuie și marginile unghiilor sunt galbene, este posibil ca ficatul să nu funcționeaze bine. Nuanțele galbene de pe piele sunt cauzate de ficat pentru că nu elimină toxinele, ceea ce duce la acumularea bilirubinei sub piele.

Dureri abdominale

Ficatul este situat în apropierea coastelor. Atunci când acesta are probleme, provoacă dureri în partea inferioară a abdomenului și coaste. Ascita (acumularea de lichid în interiorul cavităţii peritoneale (în abdomen), în jurul organelor intraabdominale) poate apărea, dacă problema nu se tratează.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel