vineri, martie 20, 2026
12 C
București

23 martie: Sfântul Mucenic Nicon, protectorul celor bolnavi. Rugăciune puternică pentru vindecare grabnică

23 martie: Sfântul Mucenic Nicon, protectorul celor bolnavi. Rugăciune puternică pentru vindecare grabnică.

În fiecare an, pe 23 martie, credincioșii îl cinstesc pe Sfântul Mucenic Nicon, un fost ofițer roman, care a predicat Evanghelia în Sicilia.

23 martie: Sfântul Mucenic Nicon, protectorul celor bolnavi

Sfântul Nicon s-a născut la Neapole dintr-un tată păgân și o mamă creștină. A trăit în secolul al III lea și a fost ofițer roman.

Potrivit crestinortodox.ro, în timpul unui război, ținând seama de sfaturile mamei sale, Sfântul Nicon a făcut semnul Sfintei Cruci și a rostit tare numele lui Hristos. În acel moment a simțit în el o putere neobișnuită cu ajutorul căreia a reusit să-i alunge pe dușmani.

Citeste si…

După război, ajunge la Cizic, unde primește botezul din mâna Arhiereului Teodosie, episcopul locului. După ce devine creștin, se retrage într-o mănăstire unde se va dărui studiului și ascezei. La trei ani de la botezul său a fost hirotonit preot și apoi episcop.

Dupa moartea mamei sale, se retrage în Sicila, unde va predica Evanghelia. Sfântul Nicon reușeste să strângă în jurul său 199 de monahi. În acea vreme începe prigoana împotriva creștinilor.

Prințul Quintianus l-a prins pe Nicon împreună cu ucenicii lui și i-a supus la mari chinuri.

În ziua de 23 martie 251, cei 199 de ucenici ai Sfântului Nicon au fost cu totii omorâti prin decapitare. Pe Sfântul Nicon l-a legat de coada unui cal căruia i-a dat drumul în galop în josul unui defileu abrupt, apoi l-au bătut cumplit și l-au jupuit de viu; dar Sfântul a supraviețuit tuturor acestor pedepse.

În urma acestor chinuri, i s-a taiat și lui capul. Trupul său a fost descoperit în urma vindecării minunate a unui păzitor de turme. Acesta avea duh necurat și în momentul în care s-a atins de trupul sfântului, s-a tămăduit. Păzitorul a vestit minunea, iar creștinii au luat trupul sfântului Nicon și l-au ingropat cu cinste.

Citeste si…

Sfântul Mucenic Nicon | Doxologia

Rugăciune puternică pentru vindecare grabnică

Mucenicul Tău, Doamne, Nicon, întru nevoinţele lui, cununile nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

Ca o stea, pornind de la ră­sărit, ai ajuns la apusuri unde, murind, ai apus, pentru a ră­sări în Împărăţia lui Hristos, Fericite Nicon.

Se veseleşte de Tine Bise­rica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea şi Scăparea şi Întărirea mea, Doamne.

Prin Dumnezeieştile cuvinte ale celei ce Te-a născut, a stră­lucit Lumina în inima ta şi cu Botezul luminându-te, cuvioase, te-ai numărat în cetele călugă­rilor şi te-ai făcut povăţuitor şi luminător celor ce-ţi urmau ţie.

Citeste si…

Cu care, împreună, roagă-te lui Hristos, să ne dăruiască nouă mare milă. Amin!

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Doliu în lumea medicală. Am mai pierdut un medic reputat. Și-a dedicat viața pacienților

Comunitatea medicală din Iași este în doliu după pierderea...

Studiu: Laptele poate reduce riscul de accident vascular cerebral

Creșterea consumului de lapte la nivelurile recomandate de orientările...

Cât timp poate fi păstrată carnea tocată congelată?

Cât timp poate fi păstrată carnea tocată congelată? Carnea...

Breaking news. A murit legendarul Chuck Norris

Faimosul actor și artist marțial american Chuck Norris a...

Un cardiolog a dezvăluit cum ar trebui să arate harta longevității feminine

 Menopauza și creierul încep să fie discutate serios abia...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Postul Paștelui 2026, un exercițiu de echilibru interior. Uite cum îți vindecă mintea și sufletul

Postul Paștelui rămâne un exercițiu esențial de echilibru interior....

Citește și