Sari la conținut

3 condiții pentru o pensie mai mare la recalculare. Creșteri și de 2.000 lei

pensie anticipata
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
cum poti iesi la pensie mai devreme cu 5 ani

Tot mai mulți pensionari așteaptă cu nerăbdare să afle ce sumă în plus vor primi de la 1 septembrie, când se vor recalcula cele 5.000.000 de pensii din România. În vreme ce o parte dintre ei nu vor primi nicio majorare, există și unii norocoși.

Este momentul în care pensionarii din România își aștern munca pe hârtie ca să afle ce pensie vor încasa de la 1 septembrie.

Formula de calcul a noii legi a pensiilor este limpede. Promisiunea Casei de Pensii este ca persoanele care au muncit în anumite condiții vor încasa sume considerabile la recalcularea pensiilor.

Casele de Pensii au centralizat deja datele, urmând ca după 10 iulie să fie transmise primele adeverințe ale pensiilor recalculate.

3 condiții pentru o pensie mai mare la recalculare. Creșteri și de 2.000 lei

Până la acea dată, sunt prevăzute anumite criterii pe baza cărora ar putea fi estimate noi creșteri ale pensiilor. În urma exemplelor oferite de Newsweek și a analizei legii pensiilor, rezultă trei criterii pentru ca o persoană să beneficieze de un venit mai mare din toamnă.

  • mulți ani de muncă
  • o rată de corecție mică nu se acordă nicio rată de corecție
  • un salariu/pensie scăzut.

Câți bani în plus primește un pensionar care a lucrat 25, 30, 35, 40 și 45 de ani?

În primul rând, noua lege a pensiilor favorizează persoanele care au lucrat mulți ani.

Punctele și banii suplimentari se acordă în felul următor:

A muncit 25 de ani – 0 puncte bonus.

A muncit 30 de ani – 5 X 0,5 = 2,5 puncte bonus X 81 lei = 202 lei

A muncit 35 de ani – 5X 0,5 + 5 X 0,75 lei = 6,25 puncte X 81 lei = 506 lei

A muncit 40 de ani – 5 X 0,5 + 5X0,75 + 5 X 1 = 11,25 puncte X 81 lei =911 lei

A muncit 45 de ani – 5 X 0,5 + 5X0,75 + 10 X 1 = 16,25 puncte X 81 lei =1.300 lei

Ce altceva vă poate crește pensia

De asemenea, un criteriu pentru o pensie mai mare este indicele de corecție, care trebuie să fie cât mai mic posibil.

Pensionarii care beneficiază de mai mulți bani la pensie din punctul acesta de vedere s-au născut înainte de 2011, atunci când nu a existat niciun indice de corecție. Indicii de corecție cei mai mici au fost consemnați în 2014 și 2015 (1,07), în 2016 (1,09) și în 2011 (1,12).

Majorări mai mici ale pensiilor se vor înregistra în cazul pensionarilor de după 2020 care au avut un indice de corecție ridicat.

Cu noul calcul, vor dispărea indicii corectivi, oricare ar fi valoarea lor. Persoanele care s-au pensionat în ultimii ani și au beneficiat de indicele corectiv de 1,41 sunt cele mai afectate. Ei vor avea o majorare mai mică a pensiei lor.

Scăderea va fi compensată prin acordarea de puncte de stabilitate (dacă există). În cazul celor care au activat mai puțin de 25 de ani și nu pot beneficia de aceste puncte, noul calcul va duce la o pensie mai mică.

Persoanele cu mai mult de 30 sau mai mult de 35 de ani de pensie vor beneficia de punctele de stabilitate și de creșterea pensiei.

Salariu mic, pensie mare

Ultima, dar nu cea din urmă, este certitudinea că oamenii care au muncit mulți ani pe salariul minim vor primi o creștere a pensiei.

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii, a precizat că, în noul calcul, pensionarilor care au lucrat mult timp cu salariul minim (și, prin urmare, au astăzi o pensie mică) li se va majora pensia cu 50%, scrie sursa menționată.

”Cei care au pensii mici, care au lucrat pe salariul minim pe economie pentru o perioadă lungă de timp, acolo creșterile vor fi foarte mari. Vor fi de peste 50%, în funcție de stagiile de cotizare”, a explicat Daniel Baciu.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel