Sari la conținut

32 de lucruri care vor fi valabile și-n 2022. Medic român: Să mai cernem din mituri și bazaconii

32 de lucruri care vor fi valabile și-n 2022. Vasi Rădulescu, medic român, a demontat câteva mituri despre vaccin, diete, detox, uleiuri esențiale și altele.

Prin intermediul unui mesaj transmis pe Facebook, medicul a realizat o listă intersantă cu 32 de lucruri care vor fi valabile și-n 2o22, demontând astfel mai multe mituri.

„1. Homeopatia este eficientă doar în sindromul buzunarelor preapline. În rest nu tratează absolut nimic. Exploatează cu succes conceptul de placebo, fără să aibă dovezi clare de eficiență în spate.

2. Nu e nicio relație între vaccinuri și autism. Oricât ar inventa sau scormoni unii. Nu s-a găsit, nici după rerereverificarea unor metaanalize uriașe.

3. Uleiurile esențiale n-au treabă cu medicina așa cum sunt promovate pe forumuri sau site-uri care comercializează așa ceva. Nu vindecă astmul, diabetul, bolile de inimă, epilepsia sau alte afecțiuni.

4. Dexametazona tot nu se nebulizează, ea având doar indicații intramusculară, intraarticulară sau intravenoasă. Există încă moda asta cu dexametazona în nebulizator, dată la orice fleac de răceală la copii mai ales. Este eronată.

5. N-ai cum să aliniezi ceakrele pentru că nu există așa ceva. Să nu confundăm o parte a unei religii cu adevărul științific, oricât de seducătoare ar fi ideea.

6. Terapia apucatului îngerilor de aripi are și ea efecte miraculoase pe golitul buzunarelor. Cam atât. Poate încetăm cu aceste zone mistice și miraculoase în care tot căutăm vindecarea, ocolind medicina adevărată.

7. Impunerea dietei fără gluten în populația generală nu are nicio noimă, ea fiind indicată celor cu boală celiacă sau alte indicații speciale, la recomandarea medicului. Nu sunt mai sănătoase alimentele fără gluten și nu pun nicio problemă la persoanele fără afecțiuni speciale, cum ar fi boala celiacă.

8. Nu există detox. E un marketing care-i seduce încă pe mulți. Toxinele și produșii de metabolizare sunt scoși din corp de rinichi, ficat, plămâni, piele.

9. Protectoarele hepatice n-au nicio treabă de cele mai multe ori. Sunt încă date cu pumnul. Nu fac decât să obosească ficatul.

10. Suplimentele minerale și vitaminice se dau pe indicații precise, când sunt carențe sau situații deosebite. În rest nu au efecte notabile.

11. Nu există nicio dietă capabilă să vindece vreun tip de cancer per se. Alimentația contează, dar ea va fi parte dintr-o strategie complexă ce are ca fundament un tratament clar, bazat pe studii clinice, nu pe abureli.

12. Biorezonanțele, spiridușii magici și alte aparate cu unde aiuritoare n-au fundament științific, n-au rezultate documentate și validate, deci nu pot produce efecte pozitive.

13. Nimeni nu-și folosește doar 10% din creier (bine, unii politicieni continuă să o facă, admit, precum și conspiraționiștii care cred și promovează toate inepțiile). În rest, toată masa creierului e folosită în diverse procese.

14. Nu există „cădere de calciu” care să explice orice stare de rău. Calciul e menținut la niveluri precise în corp și „cade” în situații rarisime.

15. Nimeni nu-și poate înghiți limba. E un mit.

16. Nu se va da șoc electric atunci când inima este în asistolie (oprită). Se dă în tulburări grave de ritm, când bate foarte repede, haotic. Șocul asta face: oprește inima și-i dă ocazia să facă restart, pe curat, anulând o aritmie. E ca un reset.

17. Creierul tot nu doare, că nu are receptori de durere. Dor învelișurile meningeale, mușchii cranieni. Așa se explică intervențiile de tip brain awake surgery, făcute pe creier cu pacientul conștient.

18. Ecuația slăbirii e simplă: arzi mai mult decât mănânci. Sportul nu e obligatoriu pentru slăbit. Va fi util pentru menținere, dar strict pentru slăbit nu e obligatoriu.

19. Folosirea ochilor în condiții slabe de iluminare nu dăunează vederii. E un mit. Ochiul are multiple mecanisme de adaptare și ele pentru asta sunt făcute, să fie folosite.

20. Pulsul nu înseamnă de câte ori bate inima pe minut. Aceea e frecvență cardiacă.

21. Cea mai bună tensiune arterială la adult este 120/70 mmHg. La vârstnici nu se mai acceptă valori mai măricele.

22. Antibioticele tot n-au efect în viroze, adică pe virusuri.

23. Se spune „stare de conștiență”, nu „cunoștință”. Se pierde conștiența, nu cunoștința.

24. Apa superalcalină n-are niciun efect benefic, e iarăși un marketing aberant. Abureala cu pH-ul și influențarea lui de către apă, anulând aciditatea din corp cauzatoare de multiple boli e iarăși SF.

25. Apele cu vitamine sunt cool, dar n-au nicio treabă cu starea de bine. Corpul își ia tot ce are nevoie dintr-o alimentație diversificată și echilibrată. Apă plată rămâne cea mai bună, fără coloranți, vitamine, minerale, zahăr și alte tâmpenii ispititoare.

26. Nu există vitamine capabile să trateze vreun cancer (a se vedea B17, zisă și amigdalină). Vedem încă reclame la suplimente miraculoase care promit efecte spectaculoase, când în realitate nu fac niciun bine și pot produce mult rău.

27. Curentul e un mit românesc. El nu dă nicio boală. Oricât ar sări unii ca arși.

28. Nimeni nu se poate îngrășa doar uitându-se la o salată. Asta vine din mâncat mult și prost, respectiv sedentarism.

29. Nicio dietă prin care se pierd multe kilograme pe lună nu e sigură pentru corp. Masa corporală trebuie să reflecte principii sănătoase de viață, cu moderație în orice. Ar trebui să spunem stop tuturor dietelor fantasmagorice.

30. Singurătatea prelungită e aducătoare de boală, scade durata vieții, atrage depresii. Stați lângă alți oameni buni, comunicați cu ei, fiți iubitori, generoși, calzi.

31. Vaccinurile vor continua să salveze multe vieți.

32. Ignoranța va continua să ucidă.

Poți da lista mai departe, să mai cernem din mituri și bazaconii, a scris medicul Vasi Rădulescu pe Facebook.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: