Sari la conținut

49 de pacienți cu coronavirus în România. Autoritățile se pregătesc pentru scenariul 3 de acțiune

49 de pacienți cu coronavirus în România. Când vom ajunge la 100 de infectați, autoritățile vor trece la scenariul 3 de acțiune. 

”În scenariul 3, începe un triaj epidemiologic la nivelul fiecărui spital. Acest triaj implică atât triajul bolilor de bază, cât și un triaj epidemiologic. De aceea, rugăm și pacienții care se prezentă la spitale, și colegii noștri la calm și la un triaj cât mai corect. Acest triaj face parte dintr-o primă linie în ceea ce înseamnă evitarea răspândirii și prin spitale.

Inspectorii sanitari au dat în această perioadă amenzi de 300 de mii de lei celor care nu au respectat izolarea. Ţin să menționez că spiritul civic, dar și spiritul medical ar trebui să ne îndemne pe fiecare dintre noi să știm că este partea cea mai importantă din lupta cu acest virus.

Ţin să mulțumesc celor care au înțeles acest mesaj, stau în izolare chiar dacă le este greu, înțelegem acest moment, dar să știe că o fac și pentru ei, și pentru rudele lor, și pentru toți cei din jur, care poate nu i-au cunoscut niciodată.
În primele două scenarii, după cum v-am spus, ne-am axat și ne axăm pe prevenție, pe depistarea contacților, pe depistarea surselor. Epidemiologic, aceste două scenarii încep să se extindă la tot ce înseamnă contacţi, și contacţii contacților.
La nivelul municipiului București am suplimentat cu număr de epidemiologi, precum am suplimentat, chiar dublând, și pe cei din punctele de frontieră.
Am avut un aflux al cetățenilor români întorși din Italia. Ne pregătim pentru un aflux al cetățenilor veniți din celelalte zone.
Ţin să menţionez că în această dimineață, la nivelul Ministerului Sănătății, Institutul Național de Sănătate Publică a decis extinderea zonelor roșii în nord-estul Franței și regiunea Madrid, precum și zonele galbene la tot ce înseamnă restul localităților din Franța, Germania și Spania. Deci cei care se vor întoarce din zonele roșii și le găsim pe sit-ul INSP, precum și la Telverde le putem afla, vor fi introduși în carantină.

Cei care vin din zonele galbene vor fi introduși în izolare voluntară la domiciliu. Ţin să menționez aceste lucruri tocmai pentru a evita aglomerația, neînțelegerea de la punctele vamale sau neînțelegerea în contactul cu epidemiologii noștri, care indică în urmă a chestionarelor și în urmă linkului epidemiologic aceste rezolvări ale situației.

Deci cei din zona roșie și din cele trei state, Germania, Spania și Franța vor merge în carantină, cei din zona galbenă vor merge în izolare voluntară la domiciliu. În planul scenariului doi, în care suntem acum, încă menținem prevenția, o menținem ca punct principal înaintea schimbărilor majore din spitale.

Suntem la momentul în care în scenariul trei vom avea extinderi ale paturilor din secțiile de boli infecțioase, unde vor fi arondate doar pentru pacienții COVID-19.

Se pregătesc în acest moment spitalele de suport care vor prelua celelalte afecțiuni de boli infecțioase non-coronavirus, deci tot ce înseamnă paturi de boli infecțioase pe care le spuneam – sunt aproape 2.500 la nivelul întregii țări – vor prelua o parte din ele din spitalele de suport patologia de boli infecțioase care nu se va mai regăsi în clinicile de boli infecţioase care vor deveni strict coronavirus.

Paturile de ATI, cele aproape 4.000, vor reține acel 10% în măsura evoluției situației pentru a asigura suportul pentru cazurile critice. Clinicile de boli cardiovasculare au pregătite acele sisteme extracorporale ECMO tocmai pentru a susține funcția respiratorie, acel plămân artificial.

Cazurile critice sunt cele care cedează pe insuficiență respiratorie. În planul Ministerului Sănătății se mai află și reglementări în ce țin echipamentele de protecție. La nivelul Ministerului Sănătății avem un centru de coordonare unde avem la moment, în timp real, stocurile aflate la fiecare din spitalele județene și spitalele de boli infecțioase, precum și ale direcțiilor de sănătate publică, stocurile pentru echipamente de protecție, stocurile pentru medicamente,” a declarat Nelul Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel