Sari la conținut

5 simptome cheie care arată că ai paraziţi intestinali. Remedii naturale pentru bolile parazitare

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Prezenţa paraziţilor intestinali poate duce la boli cronice dacă nu sunt depistaţi şi eliminaţi la timp prin tratament. Paraziţii sunt microorganisme pătrund în organism şi folosesc sistemul digestiv drept adăpost, hrănindu-se cu nutrienţii acestuia.

Aceştia sunt sub forma de protozoare (cum ar fi Giardia) sau viermi (cum ar fi oxiurii sau tenia) şi se reproduc în intestine sau în alte zone ale corpului. Paraziţii pătrund în tubul digestiv, cel mai frecvent din cauza nerespectării regulilor de igienă, adică pe cale fecal-orală, de exemplu prin mâncatul cu mâinile murdare.

Paraziţii intestinali în corpul uman se manifestă printr-o serie de simptome ce variază de la diaree, dureri musculare, greaţă, balonare, vărsături, eczeme și diverse erupții ale pielii sau anemie până la oboseală cronică şi probleme cu articulaţiile.

Simptome-cheie

Foame intensă

Probleme digestive

Scăderea în greutate

Senzaţii de mâncărime 

Anemie

Remedii naturale pentru bolile parazitare

Un remediu natural care şi-a dovedit eficienţa îl reprezintă semințele de dovleac, care conţin mari cantități de aminoacizi, acizi grași esențiali și alți compuși chimici care distrug paraziții intestinal. Mai multe studii au arătat că extractele din semințe de dovleac au o anumită activitate vermifugă.

Fie că se folosește sub forma unei infuzii în apă clocotită sau sub forma uleiului volatil, de la farmacie, cimbrul are proprietăți vermifuge. Pentru prepararea ceaiului de cimbru se folosește o lingură de cimbru uscat într-un ceainic mare de 300 ml apă clocotită pentru adulți și doar o linguriță pentru copii. Ceaiul se acoperă, se lasă 10 minute, apoi se strecoară și se bea în timpul mesei, zilnic, timp de două săptămâni.

Uleiul volatil se poate consuma mai ușor dacă este amestecat cu uleiul de măsline – două picături de ulei de cimbru la o linguriță de ulei de măsline și se administrează zilnic o lună, dimineața și seara, înainte de masă, în cazul adulților. Pentru copii se va prefera ceaiul diluat.

Printre remediile naturale pentru paraziții intestinali se numără și ceaiul de hrean, potrivit portalului doc.ro. Este nevoie de un litru de apă și 4 linguri de frunze uscate de hrean. Se fierbe apa și se adaugă cele 4 linguri de frunze de hrean uscate, se lasă timp de 5 minute, se strecoară și se beau 2-3 căni pe zi.

Usturoiul este cunoscut pentru efectul de eliminare a viermilor intestinali și poate fi consumat zilnic crud sau sub formă de ulei. Este nevoie de 500 ml ulei de măsline și 3 căței de usturoi, descojiți.

Într-o sticlă cu dop de 700 ml se pun cățeii de usturoi ușor zdrobiți, apoi se adaugă uleiul și o ramură de rozmarin. Se închide ermetic cu dopul sticlei și se păstrează într-un loc uscat, fără umiditate, timp de cel puțin 10 zile.

Și pelinul poate contribui la eliminarea paraziților intestinali. Pentru ceaiul de pelin este nevoie de 20 g de frunze de pelin și un litru de apă clocotită. Adaugă frunzele în apă clocotită timp de 5 minute. Strecoară și bea cald, de 3 ori pe zi. Se pot face și băi de șezut cu acest ceai, pentru a elimina pruritul și a inhiba înmulțirea paraziților în pliurile anale.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel