Sari la conținut

7 decembrie, Sfânta Filofteia, ocrotitoarea copiilor și a femeilor care vor să devină mame. Cea mai puternică rugăciune

7 decembrie, Sfânta Filofteia, ocrotitoarea copiilor și a femeilor care vor să devină mame. Cea mai puternică rugăciune.

În ziua de 7 decembrie, creștinii ortodocși o cinstesc pe Sfânta Muceniță Filofteia, despre care se spune că este Ocrotitoarea României. Moaștele sale se află Mănăstirea Curtea de Argeș.

Cine este Filofteia, sfânta copilă

Sfânta Muceniță Filofteia a trăit la începutul secolului al XIII-lea în orașul Tarnovo din Bulgaria. Mama ei era o persoană foarte credincioasă și i-a transmis și ei iubirea pentru Dumnezeu și pentru aproape.

Deși a rămas orfană de mamă la o vârstă fragedă, a continuat să țină cont de învățăturile celei care i-a dat naștere.

Se spune că Sfânta Filofteia îi hrănea zilnic pe cei sărmani, iar tatăl ei rămânea fără hrană. După ce află de gesturile ei de la cea de-a doua soție, tatăl începe să o urmărească pe Filofteia și o găsește hrănindu-i pe cei nevoiași.

Ca răzbunare, tatăl o lovește cu securea la un picior, iar rana îi provoacă moartea, la doar 12 ani. El a încercat să ridice trupul fiicei, dar nu a mai putut.

La scurt timp după ce a trecut în neființă, o aură s-a pogorât asupra trupului ei, care nu a mai putut fi mutat. După multe rugăciuni la Dumnezeu și la Sfânta Filofteia, însă, trupul ei a putut să fie mutat.

 

Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Filofteia

Sfânta Muceniță Filofteia este ocrotitoarea copiilor și a tinerilor, a femeilor care vor să devină mame, dar și a fetelor care își doresc să se mărite.

„Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, ne rugăm ție cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți.

Adu-ți aminte de neputința firii omenești, care cuprinde și împresoară pe tot muritorul, de la naștere, întocmai ca mrejele păianjenului. Întru aceste mreji fiind căzuți și noi, smeriții, și neputând scăpa de ele fără ajutorul lui Dumnezeu, te rugăm pe tine să ne fii mijlocitoare către Dânsul.

Că El însuși te-a preamărit și te-a trimis în această țară, ca s-o aperi și s-o păzești de toate răutățile.

Așa, Sfântă mare muceniță a lui Hristos, Filoftee, milostivește-te spre lacrimile bătrânilor, spre suspinele maicilor, spre cererile pruncilor și spre noi, care cădem cu genunchii plecați și cerem, prin rugăciunile tale cele sfinte, ajutor și mântuire din supărările ce ne cuprind.

Căci știm, Sfântă muceniță, că pentru păcatele noastre pătimim acestea toate, adică: boli, sărăcire, prigoniri de la vrăjmași, neploaie la vreme și alte asemenea rele.

Pentru aceasta cădem la milostivirea ta, ca să nu pătimească și cei nevinovați din pricina noastră. Fie-ți milă și roagă-te lui Dumnezeu pentru noi, ca să strigăm ție: bucură-te, fecioară, mare muceniță Filoftee.

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat, cu dreapta Ta cea atotputernică stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi boala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerilor, pentru slava numelui Tău.

Ca Tu ești doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înălțăm, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!

Sfântă Muceniță Filofteia, pentru dragostea de săraci ai fost ucisă, când erai doar o copilă, de necredinciosul și tiranul tău tată.

Pentru aceasta, ești cinstită de toate neamurile și, mai cu seamă, de neamul românesc ce în preafrumoasă ctitorie voievodală se închină sfintelor tale moaște.

Te rugăm pe tine, sfântă copilă martiră, să ai milă de părinții care au pierdut pe copilașii lor și să îi ajuți și să îi mângâi pe ei, împărtășind cu dragoste covârșitoarea lor durere.

Ușurează-le cumplita lor întristare, întărește-le credința și nădejdea și mijlocește înaintea Dumnezeului Celui Viu pentru a-și vedea fiecare copilul pe care l-au îngropat cu lacrimi, ridicat în strălucirea slavei, asemenea îngerilor fără prihană.

Vindecă-i duhovnicește, risipește-le întristarea fără margini care îi copleșește și le întunecă viața, luminează-i și ajută-i să își găsească pacea.

Alină inimile lor sângerânde după această amară încercare.

Te mai rugăm, o Sfântă Muceniță Filofteia, ai milă de toți copiii sărmani care sunt lipsiți de bucuriile sănătoase ale copilăriei, neavând hrană și îmbrăcăminte și mângâieri sufletești.

Ai milă și păzește-i nevătămați pe inocenții care în asuprire petrec, căzând în mâini tiranicești.

Pe toți aceștia rugăciunilor tale îi încredințăm, dar și facerii noastre de bine, pentru care cerem ajutorul tău, ca să fim buni samariteni ai aproapelui nostru aflat în nevoie. Amin!”

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel