Sari la conținut

8 simptome ale bolii ficatului gras. Se văd pe față

ficat gras
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Predispoziția genetică a bolilor de ficat

8 simptome ale bolii ficatului gras. Steatoza hepatică sau boala ficatului gras reprezintă o acumulare de grăsimi la nivelul celulei hepatice şi poate sau nu să fie însoţită de inflamaţia acestui organ.

Ficatul gras non-alcoolic apare mai ales la cei sindrom metabolic, condiţie medicală care implică prezenţa obezităţii, a nivelului crescut al colesterolului şi/sau al trigliceridelor, a diabetului sau a prediabetului şi a hipertensiunii. Hipotiroidia, sindromul ovarului polichistic şi apneea de somn sunt afecţiuni asociate cu ficatul gras non-alcoolic.

Ficatul gras alcoolic apare la cei care consumă alcool în exces, adică adică peste 30 g/zi la bărbați și 20 g/zi la femei, pe o perioadă de cel puţin 2 ani.

Cauzele majore ale acumulării de grăsime

Una dintre cauzele majore ale acumulării de grăsime la nivelul ficatului este consumul de alimente cu un conţinut mare de calorii. Acesta este motivul pentru care boala ficatului gras coincide adesea cu prezența altor probleme de sănătate precum obezitatea, diabetul și nivelul crescut al trigliceridelor. Acumularea grăsimilor în ficat este dăunătoare, deoarece perturbă funcţiile acestui organ. În cele din urmă, cicatricile hepatice ar putea duce la o afectare permanentă a ficatului, informează express.co.uk.

Stilul de viață și testarea periodică a funcției hepatice sunt cele mai eficiente modalități de prevenție a ficatului gras, problemă cu care multe persoane se confruntă.

Semnele care pot să apară pe faţă

La nivel mondial, se estimează că 1 din 4 oameni suferă de ficat gras, o afecțiune care împiedică ficatul să mai funcționeze corect și care, din păcate, este depistată doar atunci când ajunge în stadii foarte avansate. Vestea bună este că 9 din 10 cazuri pot fi prevenite. Potrivit prof. dr. Liana Gheorghe, şeful Secției 3 Gastroenterologie și Hepatologie a Institutului Clinic Fundeni.

Persoanele cu ficat gras pot avea simptome cu localizare la nivelul feţei, potrivit liverdoctor.com. Printre acestea, se numără următoarele:

1. Faţa umflată

2. Cearcăne

3. Tenul palid

4. Depozite albicioase pe limbă și respirație urât mirositoare

5. Vase de sânge sparte pe față

6. Acnee rozacee pe obraji și bărbie

7. Pigmentație maronie pe pielea feței

8. O nuanță gălbuie la nivelul ochilor.

Diagnostic

În multe cazuri, persoanele află că au ficat gras după o ecografie abdominală, explorare neinvazivă şi neiradiantă care este recomandat să fie efectuată anual. La ecografia abdominală pot fi, de asemenea, vizualizate adenomul şi hematomul hepatic şi chistele de la nivelul acestui organ.

 

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel