Sari la conținut

Care este PLANUL lui Nicușor Dan pentru sistemul de sănătate din România

Nicusor Dan
Sursă foto: Profi Media

În cadrul ceremoniei de învestire de la Palatul Parlamentului, președintele României a ținut un discurs în care le-a mulțumit românilor și le-a prezentat planul său pentru dezvoltarea României, axat pe reforme în administrație, economie, sănătate, educație, justiție, cultură, mediu și sistemul social.

Mai mult, Nicușor Dan a a promis că va fi un preşedinte „deschis” la vocea societăţii.

Foto: libertatea

„Vă mulţumesc pentru dezbaterea impresionantă pe care aţi avut-o în ultimele săptămâni, indiferent de cauza pe care aţi susţinut-o. Români din România, români din diaspora, români din Republica Moldova – mulţi oameni care nu s-au mai pronunţat vreodată pe politică s-au exprimat acum, arătând că sunteţi interesaţi de direcţia în care merge România. Societatea românească şi-a demonstrat ei înseşi că este vie şi puternică.

Statul român are nevoie de o schimbare fundamentală, bineînţeles în limitele statului de drept. Şi vă invit să continuaţi să fiţi implicaţi, cu toată forţa socială pe care aţi dovedit-o, pentru a pune presiunea pozitivă pe instituţiile statului român, pentru ca acestea să se reformeze. Şi vă asigur că voi fi un preşedinte deschis la vocea societăţii şi partener cu societatea”, a spus Nicuşor Dan, în cadrul ceremoniei depunerii jurământului.

Nicușor Dan: „Statul cheltuiește prea mult față de ce își poate permite”

„Pe termen scurt, România are problema deficitului. Statul cheltuiește prea mult față de ce își poate permite. Și chestiunea asta poate pune în discuție stabilitatea financiară la care am muncit cu toții în acaești ani.

Este în interesul național ca România să aibă un guvern susținut de o majoritate parlamentară. E în interesul național ca această majoritate să-și asume reformele fiscale de care avem nevoie. E în interesul național ca România să transmită piețelor financiare mesaj de stabilitate. Este în interesul național ca România să transmită mediului investițional un semnal de deschidere, de predictibilitate. Cer partidelor politice să acționeze în interesul național care urmează. Nu va fi despre trecut, este despre viitorul imediat al României și nu este despre calcule politice, ci despe interesul național și sunt sigur că românii vor evalua în consecință”, a precizat șeful statului.

 

Președintele a continuat discursul spunând că: „Pe termen lung, România are nevoie de o reformă temeinică. În ce privește sistemul administrativ, e nevoie ca România să reducă birocrația și să digitalizeze, e nevoie să reformeze procesul de acces și promovare în funcția publică, e nevoie de o reformă administrativ-teritorială și e nevoie de o reformă a sistemului electoral.

În ceea ce privește economia, avem nevoie să stopăm marea evaziune fiscală, să reducem și să eficientizăm cheltuielile statului, să asigurăm o guvernanță și un management profesionist la companiile de stat, să avem o strategie bine definită de dezvoltare economică, să stimulăm capacități agro-industriale și de procesare pentru a optimiza producția agricolă, să finanțăm un sistem coerent de irigații, să simplificăm accesul la fonduri europene și să asigurăm un cadru favorabil investitorilor, citează Digi 24.

Planul președintelui Nicușor Dan pentru sistemul de sănătate

pacient
Sursă foto: Groupama

„În ceea ce privește sistemul de sănătate, e nevoie de digitalizarea întregului sistem, de o echilibrare între medicină primară și ambulatorie și sistemul de spitale. De o strategie de investiții în infrastructura sistemului sanitar, de o extindere a rețelei de centre pentru tratarea dependențelor și de o stimulare a profesioniștilor care aleg să profeseze în medii rurale și orașe mici”, a menționat președintele ales de români.

„În ceea ce privește educația, e nevoie să stimulăm financiar personalul didactic, este nevoie ca în întreg sistemul educațional să stimulăm gândirea critică, să corelăm învățământul cu piața muncii, este nevoie să investim în educația timpurie, adică în creșe și grădinițe și este esențial să prevenim abandonul școlar.

În ceea ce privește justiția, e nevoia ca parchetele să se focalizeze pe marile zone de corupție din societate. E nevoie de o reformă a unei instituții fundamentale – Inspecția Judiciară, este nevoie să reducem timpul de soluționare a dosarelor prin măsuri administative și uneori legislative, e nevoie să redefinim procedurile de promovare a magistraților și e nevoie să reflectăm la legea Curții Constituționale.

În ceea ce privește mediul, e nevoie de o reformare a instituțiilor de autorizare și control, de extindere a activității Gărzii de Mediu, de o reformă la Romsilva, de o preocupare cu privire la dezvoltarea urbană, care afectează viitorul localităților noastre și de o gestionare eficientă a deșeurilor.

În ceea ce privește zona culturală, e nevoie de un proces național e acces la cultură și educație prin cultură, e nevoie de o susținere a culturii contemporane și a dialogului cu administrația, de promovarea culturii române contemporane ca resursă de prestigiu, de punerea în valoare a patrimoniului, din nou ca resursă de prestigiu.

În zona socială și a egalității de șanse, este nevoie de simplificarea și eficientizarea sistemului de pensii, de reforma sistemului de prestații sociale, de dezvoltarea serviciilor sociale în comunități, de dezvoltarea unui sistem de îngrijire de lungă durată și paliativă, de eliminarea obstacolelor la accesul femeilor la piața muncii și de combaterea violenței domestice”, a explicat Nicușor Dan.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel