Sari la conținut

Medicamentul care te scapă de gripă în două zile

Medicamentul minune care alungă gripa tocmai a fost aprobat de Administraţia Americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) și se numește Xofluza.

De 20 de ani nu mai fusese aprobat un medicament împotriva gripei în SUA. Xofluza se administrează în doză unică, atunci când gripa abia se instalează.

Reprezentanții din Sănătate estimează că aprozimativ 80.000 de americani au murit anul trecut, din cauza complicațiilor cauzate de gripă.

Xofluza a fost testat în două studii, unde au fost implicați 1832 de pacienți. Studiile au fost comparative, pacienții primind Xofluza, placebo sau Tamiflu. Xofluza a ameliorat gripa considerabil, comparativ cu efectul placebo. În comparație cu Tamiflu, Xofluza a ameliorat gripa cu câteva zile înainte.

Medicamentul a fost autorizat și de Japonia, la începutul anului. Xofluza, ar putea deveni în curând un competitor semnificativ al antiviralului Tamiflu, produs de gigantul farmaceutic Roche, unul dintre cele mai folosite medicamente în tratarea gripei.

Potrivit companiei farmaceutice japoneze Shionogi, Xofluza necesită administrarea a mai puţine doze decât Tamiflu. Pacienţii trebuie să ia o singură pastilă în loc de două doze pe zi timp de cinci zile. Shionogi susţine că Xofluza poate distruge virsul gripei în 24 de ore, blocând răspândirea virusului prin inhibarea unei enzime pe care acesta o multiplică.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, gripa sezonieră este o infecţie respiratorie acută cauzată de virusuri gripale care circulă în întreaga lume. Anual, epidemiile de gripă provoacă între trei şi cinci milioane de îmbolnăviri severe şi între 290.000 până la 650.000 de decese în întreaga lume.

Și China și-a exprimat dorința de a scoate pe piață un vaccin care oferă protecţie împotriva a patru subtipuri de virus gripal sezonier. Potrivit unui oficial chinez din domeniul sănătăţii, vaccinul ar putea fi disponibil pe piaţa chinezească în a doua jumătate a anului 2018.

Oficialii americani însă nu renunță la campania de vaccinare antigripală, promovând masiv și rugând populația să fie vaccinată până la sfârșitul lunii octombrie, cel mai târziu. Dar este posibil ca numărul celor care apelează la vaccin să mai scadă anul acesta, având acest nou medicament aproape miraculos pe piață, a cărui eficacitate a fost demonstrată.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel