Sari la conținut

A fost adoptat proiectul de lege privind reforma asistenței sociale. Ce prevede acesta

asistenta sociala
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
A fost adoptat proiectul de lege privind reforma asistenței sociale

Marți, 26 martie, a fost adoptat proiectul de lege privind reforma asistenţei sociale de Camera Deputaţilor. Este vorba de actul normativ elaborat de Guvern după scandalul de anul trecut legat de căminele de bătrâni din Voluntari.

Practic, documentul prevede retragerea mult mai rapidă a licenţei în cazul centrelor care nu respectă normele în vigoare, consolidează funcţia de control efectiv în teren pe care o au inspectorii sociali şi înfiinţează Registrul naţional electronic de evidenţă a persoanelor care beneficiază de servicii sociale.

Proiectul de lege privind reforma asistenței sociale, adoptat de Camera Deputaților

Ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu, spune că noua legislaţie va schimba în bine asistenţa socială în România şi va proteja persoanele vulnerabile de eventualele abuzuri.

„Nu vom mai avea situaţii în care licenţierea serviciilor sociale va fi făcută pe hârtii, cu deplasarea colegilor noştri de la Inspecţia Socială în teren pentru a vedea care este situația reală. Asistența socială nu va mai fi fragmentată.

Întotdeauna vom verifica care este situația reală și vom avea trasabilitatea beneficiarilor din sistemul de asistență socială, prin Registrul unic al beneficiarilor și al furnizorilor de servicii sociale”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, potrivit RRA.

Opoziția susține că acest proiect de lege nu rezolvă problemele din domeniu. Deputatul AUR Antonio Andrușceac, de exemplu, a subliniat că legea nu vine în sprijinul asistenților sociali și al profesionalizării lor, ci încearcă să acopere abuzurile din sistem.

„N-ați fost de acord cu formarea unor echipe mixte de control, care să poată funcționa încrucișat în mai multe județe, tocmai pentru a evita tot felul de aranjamente locale și situații cum au fost cele de la Voluntari. Ați venit cu o lege spălător de imagine”, a spus Antonio Andrușceac, potrivit sursei citate.

Actul normativ prevede amenzi pentru încălcarea legislației care cresc până la 100.000 lei și se introduc sancțiuni penale. Proiectul de lege merge la promulgare.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel