marți, aprilie 21, 2026
14 C
București

Cine sunt pensionarii care rămân fără cardurile sociale începând cu 1 septembrie? În plus, vor avea de achitat o taxă

Pensionarii care au primit fonduri suplimentare în urma recalculării și au acum pensii mai mari de 2.000 de lei nu vor mai fi eligibili pentru cardurile sociale de hrană în valoare de 250 de lei.

În plus, ei vor plăti și un impozit de 10% pentru sumele care depășesc 2.000 de lei.

În prezent, există aproximativ 2 milioane de pensionari care primesc pensii mai mici de 2.000 de lei și beneficiază în continuare de acest ajutor social.

Însă, dacă în acest an valoarea tichetelor este de 250 de lei, acordate o dată la două luni, începând de anul viitor, această sumă va fi înjumătățită. Asta înseamnă că românii vor primi doar 125 de lei la fiecare șase luni. Cu alte cuvinte, cei incluși în program vor primi doar 250 de lei pe an, în loc de 1.500 de lei cât primesc în prezent.

Milioane de pensionari așteaptă cu nerăbdare să primească de la poștas deciziile de pensie recalculate. Poșta Română este așteptată să livreze toate scrisorile până la sfârșitul acestei luni. Începând cu luna septembrie, va începe plata pensiilor recalculate. În total, peste 80% din pensii au fost majorate în urma recalculării.

Citeste si…

În prezent, pensia medie de 2.250 de lei va crește la 2.761 de lei începând cu luna septembrie.

A început încărcarea cardurilor de alimente

O nouă tranșă de 250 de lei se încarcă pe carduri, ceea ce înseamnă că peste 650 de milioane de lei vor fi distribuiți în următoarele zile către 2,6 milioane de români, a anunțat Adrian Câciu, ministrul investițiilor și proiectelor europene, potrivit Agerpres.

„Peste 650 milioane de lei ajung în aceste zile la 2,6 milioane de români! A început încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 lei, bani care vin să sprijine românii cu venituri mici, aşa cum ne-am angajat să o facem”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Cine beneficiază de cardurile sociale

Beneficiarii acestui sprijin sunt:

pensionari
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
  • persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei
  • familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizatea pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei
  • familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare
  • pensionarii sistemului public de pensii
  • pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei
  • persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Citeste si…

 

 

Tănasă Sabina
Tănasă Sabina
Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

Cancerul de plămâni la nefumători, legat de consumul acestor fructe și legume

Un nou studiu prezentat la conferința anuală a American Association...

Ce se întâmplă dacă bei bere în fiecare zi

Pentru mulți oameni, o bere la finalul zilei pare...

Vitamina D, tot mai folosită, vine cu un risc despre care se vorbește prea puțin

Vitamina D este printre cele mai populare suplimente, mai...

Cât de sigură este apa minerală. Suspiciune legată de riscul de cancer de colon

Apa minerală carbogazoasă la doză a început să fie...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și