Sari la conținut

A fost descoperit un alt beneficiu important al vinului

Cercetătorii din Spania au descoperit o legătură între consumul moderat de alcool — mai ales vin — şi un risc redus de a suferi de depresie.

Bărbaţii şi femeile în vârstă care consumau 2-7 pahare mici de vin săptămânal prezentau un risc cu 32% mai mic de a suferi de depresie în comparaţie cu oamenii care nu consumau niciodată alcool, se arată în noua cercetare.

Aceste rezultalte par să contrazică studii mai vechi, care asociau consumul de alcool cu un risc crescut de depresie. Cercetătorii au postulat două explicaţii pentru riscul crescut: faptul că oamenii ar putea bea mai mult alcool pentru a masca simptomele depresiei şi că oamenii ar putea recurge la consumul de alcool pentru a gestiona o problemă personală, cum ar fi şomajul, problemele de familie sau problemele financiare – factori ce pot stimula la rândul lor apariţia unui episod depresiv.

De ce contrazice acest nou studiu rezultatele obţinute în cercetările precedente? Dr. Miguel Martinez-Gonzalez, cardiolog şi profesor la Universitatea Navarra din Pamplona, afirmă că acest lucru s-ar putea datora faptului că noul studiu nu a inclus persoane care au suferit în trecut de depresie sau care aveau probleme cu alcoolul.

„În rândul participanţilor la studiu, consumul mediu de alcool era scăzut, iar tiparul de consum era unul tipic mediteranean, cu alcoolul provenind în cea mai mare parte din vin, fiind consumat în timpul meselor şi fără episoade de consum excesiv”, a explicat cercetătorul. Studiul este publicat în jurnalul BMC Medicine.

Cercetătorii au studiat peste 5.500 de bărbaţi şi femei din Spania cu vârste cuprinse între 55 şi 80 de ani ce participau într-un studiu ce evalua efectele dietei mediteraneene asupra riscului de a suferi probleme cardiace. Niciunul dintre participanţi nu suferea de depresie la debutul studiului.

De-a lungul studiului, ce s-a întins pe 7 ani, 443 de persoane au raportat că au fost diagnosticate cu depresie.

Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumau alcool în cantităţi reduse sau moderate (în medie, 5-15 grame de alcool zilnic) prezentau un risc mai mic de depresie decât persoanele care se abţineau de la consumul de alcool. (Un pahar mic de vin conţine aproximativ 9 grame de alcool pur).

Cea mai mică incidenţă a depresiei a fost înregistrată în rândul persoanelor care consumau cantităţi moderate de vin. Studiul a descoperit că bărbaţii şi femeile care consumau în fiecare săptămână 2-7 pahare de vin prezentau un risc cu 30% mai redus de a suferi depresie în comparaţie cu cei ce nu consumau deloc alcool.

Rezultatele s-au menţinut chiar şi după ce cercetătorii au luat în calcul şi alţi factori care puteau influenţa incidenţa depresiei, cum ar fi sexul, vârsta, fumatul, statutul marital, educaţia şi nivelul de activitate fizică.

Deşi motivele pentru care consumul moderat de alcool are efecte benefice asupra creierului nu au fost înţelese, Martinez-Gonzalez afirmă că un compus existent în struguri ar putea ajuta la protejarea unor părţi din creier de procesele inflamatorii asociate depresiei.

Susan Ramsey, profesor de psihiatrie la Universitatea Brown, afirmă că rezultatele studiului contrazice rezultatele majorităţii cercetărilor efectuate pe această temă. Ramsey, ce a efectuat la rândul său cercetări pe această temă, crede că rezultatul ar putea fi datorat modului în care au fost aleşi participanţii la studiu.

Cercetătoarea afirmă că autorii studiului nu au inclus în cercetare persoane care sufereau de depresie sau care erau trataţi pentru depresie şi nici persoane care aveau un istoric medical ce includea depresie sau probleme cu alcoolul. Din acest motiv, eşantionul ar fi putut fi format din oameni cu un risc redus de a suferi de depresie.

„Din acest motiv, este greu de generalizat acest rezultat”, spune Ramsey, care concluzionează că „este prematur să facem orice fel de recomandare în ceea ce priveşte consumul de vin pentru a preveni depresia”.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel