Sari la conținut

A fost luată DECIZIA! România renunță la PUNGILE de PLASTIC! Când se va întâmpla asta și cu ce vor fi ÎNLOCUITE

În sfârșit, România se alătură țărilor care luptă pentru bunăstarea mediului înconjurător. Plasticul a fost dovedit cel mai mare dușman al mediului, sufocând efectiv flora și fauna planetei.

Renunțarea la plastic este o decizie oarecum stringentă, având în vedere schimbările climatice și încărcarea oceanelor cu acest material extrem de nociv mediului înconjurător.

Așadar, România renunţă din această vară la pungile de plastic subţire sau foarte subţire cu mâner. Magazinele din ţară aduc deja alternative: pungi bio-degradabile, făcute din amidon de porumb, care se degradează în cel mult 6 luni. Diferenţa de preţ dintre acestea şi vechile pungi din plastic este de câţiva bani, relatează digi24.ro.

Mulţi români recunosc că nu refolosesc pungile de plastic pe care le au deja acasă şi, de cele mai multe ori, cumpără altele noi de la magazin.

Oamenii recunosc că au depozite de pungi acasă pe care, invariabil, le aruncă într-un final.

La sfârșitul acestei luni, pungile din plastic vor fi piese de muzeu. Nu se mai produc şi nu se mai importă, iar de la anul nu se vor mai găsi la vânzare în niciun magazin. Retailerii au început deja să le înlocuiască cu pungi biodegradabile.

„Aparent, între cele două pungi nu este nicio diferenţă. Însă cea din plastic se degradează în câteva sute de ani, pe când cea verde este din amidon de porumb, cerneală pe bază de soia şi se descompune în mai puţin de jumătate de an , fără să mai polueze astfel mediul înconjurător”, spune Teodora Iacob, jurnalist Digi24.

„Ele vin în variantele cu care consumatorii s-au obişnuit deja de 5 şi 7 litri, vor costa 59 de bani şi 1 leu şi 19 bani. Diferenţa este insesizabilă, doar de 19 bani”, afirmă Anca Damur, director comunicare hipermarket.

România se adaptează astfel normelor europene.

„Să nu vorbim că ne ducem la cumpărături în oricare dintre tările vest-europene dezvoltate ci să vorbim aici, la noi acasă, pentru că lucrul acesta este extrem de important si avem posibilitate de a ne dezvolta”, afirmă Graţiela Garvilescu, ministrul Mediului.

Magazinele ar putea fi obligate prin lege ca la cererea clienţilor să dea înapoi garanţia pentru amabalajele reutilizabile.

Irina Lungu

Storyteller. Redactor medical. Traducător. Lucrez cu cuvintele de când mă știu, ador magia lor. Iubesc traducerile, iar domeniul medical m-a cucerit iremediabil. Vreau să transmit publicului informații relevante, de calitate, care să îi ajute în viața de zi cu zi și în problemele cotidiene cu care se confruntă zilnic. Un om informat va fi un om mai sigur pe sine. La rândul meu, mă ghidez după principiul ”Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Toți vor să îi schimbe pe ceilalți, dar uită că schimbarea începe din ei înșiși.”

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel